In articol:
- Nu în spitale se tranşează această pandemie
- "În măsura în care nu vom respecta aceste precauţii, atunci se poate ajunge şi la 2.000 de cazuri"
"Noi avem în evaluare orice scenariu. Dar, din punctul meu de vedere, întâi trebuie să respectăm regulile şi precauţiile. Haideţi să gândim ce putem face ca să nu avem o creştere a numărului de cazuri, haideţi să vedem ce putem face pentru a menţine un platou după o lună grea şi să avem şi o pantă
Nu în spitale se tranşează această pandemie
Nelu Tătaru a mai spus că nu în spitale se tranşează această pandemie, ci înainte de a se ajunge la internările în spitale şi că respectând regulile de prevenţie, va fi şi o transmitere comunitară scăzută.
Citeste si: Medicul Alexandru Rafila este îngrijorat: "România nu va fi pregătită!"
Întrebat dacă se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 după alegerile locale, ministrul a spus că "asumarea unui număr crescut de cazuri noi a fost făcută atunci când au fost aplicate măsuri de relaxare", fie că a fost vorba de redeschiderea restaurantelor, de revenirea din concedii, de aglomerarea transportului în comun, de redeschiderea teatrelor, a cinematografelor, începerea anului şcolar, de o lună de campanie electorală şi, acum, de aceste alegeri locale.
"În măsura în care nu vom respecta aceste precauţii, atunci se poate ajunge şi la 2.000 de cazuri"
Nelu Tătaru a apreciat că respectarea normelor de aplicare în vederea desfăşurării fiecărei activităţi în parte "ar trebui să dea o creştere mică" a numărului de cazuri de la o zi la alta şi să se rămână pe "acel platou, în jurul a 1.500
Citeste si: Noul bilanț CORONAVIRUS, azi 22 septembrie. 45 de persoane au decedat, numărul ajungând la 4.503
"În măsura în care nu vom respecta aceste precauţii, atunci se poate ajunge şi la 2.000 de cazuri. Monitorizăm în fiecare zi evoluţia numărului de cazuri noi, după cum monitorizăm prezenţa la unităţile de primiri urgenţă, precum şi prezenţa în terapie intensivă a cazurilor grave sau critice, după cum monitorizăm şi numărul deceselor. Ele sunt cele care ne arată şi gravitatea, dar care ne arată şi transmiterea în comunitate, mergând oarecum cu analiza cazurilor dificile", a mai spus Nelu Tătaru.
Citeste si: Se introduc noi măsuri restrictive! De joi, barurile și restaurantele se vor închide mai devreme
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Ministrul a concluzinat că "dacă se menţine acel platou", spre a doua jumătate a lunii octombrie ar putea să fie şi o scădere a numărului de cazuri noi de la o zi la alta.