Mircea Cartarescu se afla in momentul atentatelor la Berlin si a descoperit, socat, mii de tineri care se bucurau de ce li s-a intamplat americanilor. „Acum exact 15 ani eram la Berlin, in frumoasa casa de pe Storkwinkel. Abia ma trezisem, cand primesc un telefon de la o prietena din oras: ”Deschide televizorul! E nebunie la New York!” ”Ce se-ntampla?” ”Deschide televizorul si-ai sa vezi. In fine o simt si ei pe propria piele! Sa mai fie si de-acum incolo politistii lumii, daca le mai da mana… Hai ca mai vorbim, tre’sa vad mai departe.”

Am deschis televizorul si-am vazut imediat prabusirea celui de-al doilea turn. Am stat cateva ore lipiti de televizor. Mii de oameni fusesera facuti una cu molozul, fiarele si praful. Am suna-o pe amica berlineza si i-am spus ca e vorba de morti, de foarte multi morti, si ca-n fata lor trebuie sa avem decenta, s-o mai lasam cu ideologiile. ”Cine seamana vant culege furtuna, imi zice si mai indarjita. Lumea e satula de aroganta lor de neamuri proaste. O sa vedem lucruri inca si mai mari.” Nu puteam crede: doamna respectiva era cultivata si umana, nu-si aratase niciodata fata de noi latura fanatic antiamericana. Nu mai stiu cine a trantit telefonul dupa o discutie din ce in ce mai idioata. Am iesit apoi cu Ioana in oras. Berlinul era in fierbere. ”Uite, isi arata solidaritatea”, imi zice Ioana.
Mircea Cartarescu a rememorat ce a trait acum 15 ani, in timpul atentatelor teroriste din America
Mircea Cartarescu a rememorat ce a trait acum 15 ani, in timpul atentatelor teroriste din America

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa ce comoară are în casă- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Si intr-adevar am nimerit in mijlocul unei mari demonstratii.

Mii de oameni tineri defilau si strigau pe bulevarde. Ne-am apropiat si-am ramas iarasi prostiti de surpriza: demonstratia era anti-americana si avea sa se reia zile-n sir. Cereau Americii sa-si recunoasca greselile in urma carora platea acum. In oras erau corturi cu inscriptii arabe din fata carora se vorbea la megafoane. Nu mai intelegeam nimic. Fusesem educat in respect fata de Statele Unite ca simbol si intrupare a democratiei, in 1990 petrecusem in America trei luni care-mi schimbasera viata, urcasem intre altele si-n varful turnului de la WTC pe care l-am vazut prabusit…Vedeam acum oameni tineri, care fara interventia americana in Europa ar fi fost sovietizati, protestand nu contra calaului, ci a victimei, victimizand victima pana la insuportabil. Insensibili la tragedia care se petrecea sub ochii lor. Imi aminteam discutia avuta doar cu vreo doi ani in urma cu doi distinsi intelectuali romani care mancau de asemenea americani pe paine. ”America e cea mai nedemocratica tara din lume”, spunea unul dintre ei. ”Cum, mai nedemocratica decat China? Decat Coreea de Nord?” ”Da, mai nedemocratica!” Ne-am intors acasa din centrul Berlinului simtind intreaga nebunie a lumii si a istoriei. N-am sa uit niciodata vertijul si greata pe care le-am simtit pe 11 septembrie 2001 si pe care le evoc, ca si pe cele 3000 de victime, an de an”, a povestit Cartarescu pe Facebook.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si