Totodată, un summit extraordinar al NATO va avea loc săptămâna viitoare.
Mircea Geoană: „Liderii vor discuta cu foarte multă atenţie ce propune preşedintele Poloniei. Decizia se ia prin consens”
Mircea Geoană a fost întrebat, sâmbătă, la un post Tv, despre propunerea Poloniei în legătură cu o misiune de menţinere a păcii în Ucraina, el a aprecizat: ”Noi suntem o alianţă democratică, formată din 30 de naţiuni.
Fiecare naţiune are dreptul- şi asta este şi frumuseţea NATO- că nu este acolo un club în care se iau decizii altfel decât prin consens. Aliatul polonez este un aliat foarte respectat, ca şi România, reprezintă două ţări pe flanc care reprezintă două ancore strategice de prim rang pentru NATO şi evident liderii vor discuta cu foarte multă atenţie ce propune preşedintele Poloniei. Decizia se ia prin consens şi vom vedea care va fi consensul care se va degaja”.
Citeste si: Premierul britanic Boris Johnson: Vladimir Putin a făcut o greşeală catastrofală atunci când a invadat Ucraina
Secretarul general adjunct al NATO a mai explicat că sunt şi alte propuneri.
”De fapt, este ceea ce se întâmplă la un summit, sunt liderii celor 30 de naţiuni democratice . Sunt convins că şi preşedintele României va veni cu ideile sale, preşedintele Biden va veni cu ideile sale, preşedintele polonez(...)
La sfârşit, prin consens, vom lua deciziile cele mai bune”, a mai menționat Mircea Geoană, la Digi 24.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Tot el a mai vorbit despre ideea unui sprijin activ pentru Ucraina, dar fără a înrăutăţi situaţia conflictului din zonă.
Citeste si: O echipă de la Comisia Europeană vine la București pentru a discuta despre decontarea cheltuielilor cu refugiații
”Continuăm să sprijinim în mod activ, real şi credibil Ucraina, dar fiind atenţi să nu, din accident sau din dorinţa de a face prea mult bine, să riscăm să ne ducem la un alt conflict, pe o altă scară, între două superputeri nucleare”,
a mai adăugat Geoană.
Citeste si: Rusia a folosit rachete hipersonice pentru a distruge un depozit de armament din vestul Ucrainei
Vicepremierul polonez, Jaroslaw Kaczynski, a cerut ca o misiune internaţională de menţinere a păcii să fie trimisă în Ucraina, în urma întâlnirii de marţi cu liderii Poloniei, Sloveniei, Cehiei şi Ucrainei la Kiev.
De asemenea, un summit extraordinar al NATO urmează să aibă loc la 24 martie, la care urmează să participe preşedintele american Joe Biden.