Incidentul a avut loc luni, 27 iunie, în jurul orei 13.00, în momentul în care un echipaj al Poliţiei a surprins-o pe femeie după ce a parcat neregulamentar pe un bulevard din municipiul Oradea, blocând astfel o bandă de circulaţie.

Citeste si: Femeie însărcinată din Iași, bătută cu lanțul de concubin

Atunci când oamenii legii s-au apropiat de șoferița care se afla în afara autoturismului, femeia a început să fugă spre mașină.

Aceasta s-a urcat la volan şi fără să ezite, a blocat uşile mașinii. Întrucât oamenii legii nu au reuşit să o convingă să iasă, aceștia au solicitat sprijin, însă toată munca a fost în zadar.

Femeia a refuzat să se dea jos din mașină. Polițiștii au adus la fața locului un negociator

Polițiștii orădeni au încercat să-i explice șoferiței că nu i se va întâmplă absolut nimic, întrucât aceștia au întrebat-o dacă îi este teamă de sancțiunea contravențională, întrebare la care femeia ea a negat. Din interiorul mașinii unde se baricadase, femeia le-a scris cu degetul mesaje pe geam, le-a solicitat să nu i se adreseze cu apelativul "doamnă" şi apoi a dat drumul la maxim muzica bisericească pentru a nu-i mai auzi pe agenți.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Misiune imposibilă pentru oamenii legii din Oradea. O femeie a fost prinsă în flagrant și s-a blocat în maşină

Citeste si: Un elev care a avut-o profesoară pe Carmen Iohannis a luat nota 10 la BAC: "Faceţi ce iubiţi că banii vor veni"

Oamenii legii s-au văzut nevoiți să aducă la fața locului și un negociator, însă femeie a refuză constant să iasă din autoturism. De asemenea, șoferița a refuzat să deschidă măcar geamul mașinii ca să prezinte actele, motiv pentru care agenții de Poliție aflaţi la locul faptei au cerut sprijnul unui echipaj al Ambulanţei Bihor.

Oamenii legii au restricţionat circulaţia în zona în care s-a produs incidentul şi dirijează traficul pentru a evita un eventual ambuteiaj.

Citeste si: Nicolae Ciucă, explicații despre plafonarea prețului la carburanți: La o tonă de petrol național trebuie să importăm 3 tone și ceva


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si