Totul a avut loc în comuna vasluiană Vutcani, acolo unde, la miezul nopții, un hoț a încercat să intre în casa unei bunicuțe în vârstă de 82 de ani, pentru a fura bunuri şi bani. Cu toate că bărbatul era foarte hotărât să-și ducă acțiunea până la final, treaba nu a mers chiar conform planului.
La doar câteva secunde după ce a intrat în casă, proprietara l-a auzit și a dat dovadă de un curaj maxim.
Citeste si: Un taximetrist s-a ales cu dosar penal după ce și-a amenințat clienții cu moartea. De ce a recurs bărbatul la acest gest
Femeia în vârstă de 82 de ani s-a dus spre el şi în timp ce-l mustra pentru fapta sa i-a şi aplicat câteva palme zdravene. Speriat și șocat de cele întâmplate, hoţul a dat bir cu fugiții şi nu a mai reuşit să fure nimic din casa bunicii, relatează jurnaliștii de la vremeanoua.ro
În urma cercetărilor, hoțul a fost prins de polițiști
Imediat dup ce hoțul s-a făcut nevăzut, bătrâna a sunat la 112, iar cazul a fost preluat de ofițerii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad.
În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că fapta a fost comisă de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care locuiește fără forme legale în comuna Vutcani, județul Vaslui.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Prețul unui litru de ulei de floarea soarelui. Se va scumpi atât de mult încât devine un lux
„Bărbatul ar fi fost surprins de persoana vătămată, motiv pentru care și-ar fi asigurat scăparea, fără a sustrage bunuri sau valori.
Sesizarea a fost primită în data de 29 iulie prin 112, iar ca urmare a activităților specifice desfășurate, în aceeași zi, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea infracțiunii.
Față de bărbatul de 42 de ani a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului", au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Citeste si: Vești bune pentru cei ce beneficiază de cardurile cu vouchere sociale: acestea vor fi alimentate pe 8 septembrie cu o nouă tranșă de 250 de lei