Moderna cere aprobare pentru vaccinul destinat adolescenţilor între 12 şi 17 ani
Reprezentanții companiei Moderna cer autorizaţia în Europa pentru vaccinul destinat adolescenţilor între 12 şi 17 ani. Anunțul a fost făcut de directorul companiei, Stéphane Bancel, pentru Journal du Dimanche.
Compania americană Moderna va depune la începutul lunii iunie o cerere de autorizare pentru piaţa din Uniunea Europeană a vaccinului anti-Covid pentru adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani. Mesajul vine din partea directorului companiei, Stéphane Bancel.
În acest moment, doar vaccinul de la Pfizer/ BioNTech este autorizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16-18 ani în Europa.
Pfizer a solicitat, de asemenea, autorizaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani şi a obţinut-o deja în Statele Unite. „Dacă nu ne vaccinăm masiv, riscul unui al patrulea val nu poate fi exclus", a explicat Stéphane Bancel, care conduce compania din 2011.
El a spus că Moderna ar putea produce trei miliarde de doze pe an, care, adăugate la cele patru miliarde anunţate de Pfizer-BioNTech, ar fi „suficiente pentru a vaccina întreaga planetă cu o primă doză”.
În ceea ce priveşte averea sa personală, care a ajuns la peste cinci miliarde de dolari, conform Forbes, în timpul pandemiei, Stéphane Bancel a asigurat că finanţează numeroase asociaţii datorită unei fundaţii create împreună cu soţia sa: „Suntem hotărâţi să donăm întreaga noastră avere şi să creştem această fundaţie, numită Champions of Love".