In articol:
"Aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”,
"Dacă urmărim graficul în ultimele zile, aproape că se poate contura tendinţa unui platou, deci ne îndreptăm spre o medie de pacienţi confirmaţi pe zi cam de 300. Deci aparent suntem într-o fază controlată, de progresie foarte lentă sau chiar de platou. În situaţia că acest lucru se stabilizează pe această direcţie, cum dau impresia cifrele succesive că s-ar întâmpla, atunci probabil că spre sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare putem spera să ne întâlnim cu fenomenul descreşterii acestor infecţii şi atunci putem vorbi de depăşirea unui vârf”, a
El a spus că în România procentul de vindecări este unul mare, iar rata mortalităţii cauzate de COVID-19 este mică, în comparaţie cu alte ţări europene.
Moldovan: „Dacă ne relaxăm prea mult, e posibil să reaprindem focare”
"Obţinerea acestor rezultate este consecinţa respectării de către populaţie a măsurilor pe care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne le-au implementat.
Întrebat care este capacitatea reală a sistemului sanitar românesc de a trata pacienţi care au nevoie de terapie intensivă, reprezentantul Ministerului Sănătăţii a afirmat că în jur de 250 de români infectaţi au nevoie de internare la ATI şi că aceştia "au cele mai mari şanse, pentru că zona de terapie intensivă este cea de maximă tehnologie medicală”.
"Noi dispunem în România de 619 paturi destinate pacienţilor COVID pozitiv,(...) iar cu pacienţi astăzi sunt ocupate 244, deci mai puţin de jumătate, iar 65 sunt cu ventilatoarele ocupate. Deci ne găsim într-o zonă de confort, putem să primim la terapie intensivă încă dublul numărului pacienţilor pe care-l avem astăzi”, a mai spus oficialul din Ministerul Sănătăţii.
Citeste si: VIDEO| De sărăcie, au băut ”spirtul-otravă”. Mărturii cutremurătoare: ”E băutura săracului”
Citeste si: Coronavirus în Italia- Un singur caz depistat la 50 de testări, cel mai mic număr înregistrat din 10 martie
Acesta a precizat că România are în jur de 1.030 de cadre medicale infectate, dintre care 10 morţi, trei dintre decedaţi fiind medici, Moldovan spunând că personalul medical "este destul de important afectat de infecţia COVID”.