Un câine din rasa Bichon a atacat o fetiță de opt ani, într-un parc din zona cartierului Bună Ziua, Cluj Napoca, informează news.ro. Din păcate, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Cum a avut loc incidentul?
Incidentul ar fi avut loc zilele trecute, iar mușcătura ar fi fost produsă în zona mâinii drepte.
”La data de 4 aprilie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către reprezentantul legal al unei minore de 8 ani, despre faptul că la data de 1 aprilie a.c, aceasta a fost muşcată de un câine în zona mâinii drepte.
Incidentul ar fi avut loc într-un parc situat în municipiul Cluj-Napoca”, informează oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, transmite sursa citată mai sus.
Acum, poliţia judeţeană Cluj a anunțat că a deschis un dosar penal în urma producerii incidentului.
Oamenii legii fac cercetări în acest sens, vizând infracțiunea de lovire sau alte violenţe şi neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane.
Ce trebuie să faci dacă ai fost mușcat de câine?
Conform doc.ro în cazul în care sunteți mușcați de un câine trebuie să curățați rana imediat, spălând-o cu apă călduță, timp de câteva minute.
De asemenea, trebuie să ajutați rana să sângereze puțin strângând-o ușor, cu excepția cazului în care sângerează deja liber și să puneți un pansament steril. Nu în ultim rând, trebuie să apăsați puțin pentru a nu pierde sângele. Specialiștii recomandă și analgezicele în cazul în care există dureri mari ce nu pot fi suportate.
Dacă mușcătura a rupt pielea, trebuie să soliciți imediat asistență medicală după curățarea rănii, simptomele putând apărea în decurs de 3 până la 5 zile, mai precizează sursa menționată. Majoritatea infecțiilor cu Capnocytophaga apar de obicei in mușcături de câine sau pisică.