In articol:
Ceea ce trebuia să fie o zi festivă a fost pe cale să se transforme într-o adevărată tragedie pentru o familie din Villafranca Tirrena, în provincia Messina, care voiau să-și creștineze fetița în vârstă de doar 8 luni.
Citește și: Incident terifiant într-o gospodărie! Un bărbat și-a ucis, din greșeală, soția cu drujba
După ce a fost scoasă din cristelniță, copila a fost luată în brațe de nașului ei. La scurt timp, bărbatul a simțit cum îi ard mâinile, asta după ce câțiva stropi de „apă” au ajuns la el. Picăturile turnate dintr-o sticlă plină cu apă au aterizat pe mâinile bărbatului, care a simțit imediat o senzație de arsură și și-a dat seama că apa din sticlă nu era apă, relatează jurnaliștii italieni.
Bebelușul a fost transportat de urgență la spital
Din nefericire, nașul copilei a dat peste recipientul în care se afla acidul, iar apa amestecată cu substanța arzătoare a aterizat și pe gâtul fetiței. În doar câteva secunde în biserică s-a declanșat panica, iar familia s-a grăbit la spital cu bebelușul.
Fetița în vârstă de doar 8 luni a fost dusă de urgență la Policlinico di Messina, acolo unde în urma unui investigații amănuțite, medicii și-au dat seama că situația nu este gravă și, în ciuda roșeaței,
Cine se face vinovat în acest caz
Episodul a declanșat o căutare imediată a persoanei responsabile. Se pare că un băiețel, instruit să găsească o sticlă de către preotul paroh foarte în vârstă, a găsit una în baia bisericii, dar cu doar câțiva centimetri de lichid limpede în ea.
Citește și: Un român a făcut prăpăd pe șosele după ce s-a urcat beat la volan. Totul a avut loc la ora 10 dimineața
Citește și: Caz șocant în Italia! Un român a fost ucis în bătaie de un conațional