In articol:
- Ce efecte are aprobarea unei moțiuni simple
- Vlad Voiculescu, huiduit de social-democrați
- Cum s-a apărat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu
UPDATE 13.40. Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu a căzut la vot. Din cei 301 deputați prezenți la vot, 140 de parlamentari s-au pronunţat în favoarea moţiunii şi 161 împotriva acesteia.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”, a fost dezbătută în urmă cu două zile.
Moțiunea a fost citită de deputatul PSD Alexandru Rafila, iar ministrul Vlad Voiculescu a fost huiduit de parlamentarii PSD.
Citeste si: VIDEO -Senatorii și deputații români, mai mult pe acasă decât la muncă
Ce efecte are aprobarea unei moțiuni simple
Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.
Ministrul Vlad Voiculescu a declarat luni, în plenul Camerei Deputaților că nu are niciun motiv să își prezinte demisia, iar că acuzațiile PSD sunt de fapt generate de încercările ministrului de a distruge "mafia din Sănătate".
Citeste si: Pașaport COVID. Tot ce se știe până acum despre acest document. Reguli de călătorie
Citeste si: Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie- wowbiz.ro
Vlad Voiculescu, huiduit de social-democrați
Dezbaterile au început luni seara, la ora 17:00 şi au avut loc cu prezenţă fizică şi online. Ministrul USR-PLUS a fost huiduit în momentul în care și-a susținut discursul de apărare.
Ministrul Sănătăţii este acuzat de PSD că nu a luat nicio măsură pentru siguranţa pacienţilor în timpul pandemiei şi că nu a făcut nimic din ceea ce îi cerea predecesorului său să facă urgent.
Lui Vlad Voiculescu i se mai reproșează că a subminat în mod constant strategia naţională de vaccinare deja aprobată şi că a avut poziţii contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice.
Cum s-a apărat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu
Cum s-a apărat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în fața parlamentarilor: "Mă bucur să explic ce am găsit la Ministerul Sănătăţii. Autorii direcţi ai dezastrului în sistemul de sănătate este PSD şi mafia PSD. Eu cred că autorii moţiunii i-au greşit moţiunea.
Ar trebui să se numească moţiunea: Vlad Voiculescu, un pericol pentru mafia din sănătate", a spus Voiculescu, conform sursei citate.
Voiculescu s-a apărat spunând că i se cere să-și asume răspunderea pentru un spital condus de senatorul PSD, Streinu-Cercel.
"Aceştia sunt oamenii, toţi din PSD, care au tupeul să vorbească despre asumare. De la Revoluţie încoace PSD a avut 12 miniştri. Ultimii trei miniştri PSD ai Sănătăţii sunt anchetaţi de DNA. Au condus Ministerul Sănătăţii 18 ani din 30. Unii care îmi vorbesc mie de asumare nu sunt străini de interese obscure", a mai spus ministrul Voiculescu.
"Puteţi striga demisia 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, patru ani de zile. Eu nu-mi voi da demisia", a încheiat Vlad Voiculescu.
Citeste si: Scandal pe scena politică. PSD depune azi o moțiune împotriva ministrului Sănătății