Narcis Bobină a fost bătut cu bestialitate. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost bătut în secția de poliție de către trei jandarmi și trei polițiști. Cadrele medicale i-au găsit numeroase leziuni, însă și urme de bocanci, atât pe față cât și pe restul corpului.

Citeste si: Un bărbat a sunat de 22.456 de ori la 112

Narcis a mers sâmbătă seară în club alături de un amic. După ore întregi în care au dansat și au băut, au avut parte de o ceartă. Se pare că a vrut să plătească cu cardul pentru că nu avea bani cash la el. Reacția jandarmului, care a intervenit, a fost una neașteptată. Astfel că Narcis a ajuns de la secție direct la spital.

Narcis a fost bătut de mai mulți jandarmi

Când a auzit cearta dintre cei doi amici, la masă a intervenit un jandarm. El nu a stat pe gânduri, l-a luat pe sus pe tânăr, i-a pus cătușele și mâna pe față. Când jandarmul i-a pus mâna la gură, Narcis a rămas fără aer. I-ar fi zis să îl lase, însă jandarmul i-a băgat degetul în gură. Victima s-a speriat că nu poate respira, așa că l-a mușcat de deget ca să scape.

Citeste si: O femeie și-a bătut soțul în fața barului. Polițiștii au deschis dosar penal

Jandarmul a chemat imediat întăriri. L-au transferat pe bărbat la secția de poliție unde i-au oferit o lecție. Narcis a început să primească pumni și picioare de la trei jandarmi. În urma numeroaselor lovituri, bărbatul a fost transportat la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Eram băut, nu am băut mult, dar mi s-a tăiat filmul. Ori mi-au pus ceva în băutură, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat”, a explicat bărbatul ajuns la spital.

Conform declarațiilor bărbatului, cât și semnelor de pe corpul acestuia, jandarmii l-au bătut cu sânge rece pe Narcis. El are multiple răni. Când a ajuns la spital, Narcis a povestit că a băut, însă nu atât cât să nu mai știe de el.

Citeste si: VIDEO| Copil de 12 ani, snopit în bătaie de două mame furioase. Imagini șocante

narcis a fost bătut de jandarmi
Mai mulți jandarmi au bătut un bărbat.[Sursa foto: Facebook]

Medicii au descoperit numeroase leziuni pe corpul lui Narcis, însă și urme de bocanci, ceea ce confirmă faptul că l-au agresat fără milă.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„La secție m-au bătut. De la secție m-a luat și salvarea. Trei jandarmi și trei polițiști au fost. Mi-am pus mâinile pe față, dar dădeau, da. Jandarmii au dat. Era unul chelios așa, cu părul scurt și alb, cică are sală de fitness la Târgu Jiu”, a mai spus Narcis Bobină.

Oamenii legii continuă cercetările și au deschis o anchetă pentru a verifica care a fost cauza acestui scandal și cum de au ajuns jandarmii să reacționeze în acest mod barbar.

Citeste si: Noi informații despre starea de sănătate a Oanei Mizil. Cum se simte la momentul actual soția lui Marian Vanghelie: "Este foarte bine"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si