Referitor la locul de munca, tinerii prefera "o alta tara din Uniunea Europeana", "sistemul public din România", pe ultimul loc clasându-se "sistemul privat din România". Daca li s-ar oferi aceasta posibilitate, o treime dintre tineri ar vrea sa aiba propriul cabinet medical, informeaza Agerpres.
Motivele principale pentru care tinerii vor sa lucreze in strainatate sunt nivelul scazul de salarizare, conditiile materiale din unitatile medicale, orele suplimentare de munca, lipsa de suport pentru activitatile de cercetare.
Tinerii spun ca sunt dependenti de ajutor din partea parintilor sau a rudelor. 95,5% dintre respondenti nu au alta sursa de venit.
" Garzile, stresul, riscurile de sanatate asociate profesiei, impactul emotional al bolii ii afecteaza pe cei care lucreaza in domeniu. Acest efort nu este recunoscut de societate, care nu acorda respectul cuvenit medicilor, considera tinerii care studiaza medicina. Ca sa ramâna in tara, tinerii solicita in primul rând venituri care sa le permita independenta financiara inca de la nivelul intrarii in rezidentiat.
Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, anual intra in sistem 3.000