”Negustorul Morţii” din Rusia, eliberat de americani în schimbul baschetbalistei Brittney Griner
Baschetbalista americană Brittney Griner a fost eliberată de autoritățile ruse la schimb cu ”Negustorul Morţii, unul dintre cei mai periculoși traficanți ruși de arme.
Supranumit ”Negustorul Morţii” din cauza traficului de armament după căderea fostei Uniuni Sovietice (URSS), Bout a inspirat filmul de la Hollywood ”Lord of War” (2005).
"Negustorul Morții" a fost arestat în 2008 într-un hotel la Bangkok, în Thailanda, o operaţiune care a înfuriat Moscova.
El a fost extrădat doi ani mai târziu şi şi-a petrecut ultimii 12 ani într-o închisoare americană, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat cu privire la conspitraţie în vederea susţinerii terorismului şi ucidere de americani.
Baschetbalista Brittney Griner, reținută pentru uleiul de canabis
Brittney Griner a fost reţinută pe un aeroport, la Moscova, în februarie, acuzată de faptul că avea ulei de canabis asupra sa.
Administraţia lui Joe Biden a propus în vară un schimb de deţinuţi, conştientă de faptul că Moscova voia de mult timp să obţină eliberarea lui Viktor Bout.
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney Griner, i-a trimis în vară o scrisoare președintelui american Joe Biden pentru a o ajuta să se întoarcă acasă.
„În timp ce zac aici într-o închisoare din Rusia, singură cu gândurile mele și fără protecția soției mele, a familiei, a prietenilor, a echipamentului meu olimpic sau a oricăror realizări, sunt îngrozită că s-ar putea să rămân aici pentru totdeauna”, a scris Griner, potrivit fragmentelor care au fost făcute publice luni de reprezentanții sportivei.
Griner a fost arestată pe data de 17 februarie, la câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, chiar când urma să se urce în avionul cu care zbura de la Moscova înapoi în America.