In articol:
Viktor Bout a vândut armament unor lideri de război şi unor guverne extremiste şi a devenit unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume.
Citește și: Rusia împinge Belarusul să intre în războiul din Ucraina. Mutări de trupe lângă graniță
Citește și: O persoană a fost executată, în urma protestelor anti-regim din Iran
"Negustorul Morții" a fost arestat în 2008 într-un hotel la Bangkok, în Thailanda, o operaţiune care a înfuriat Moscova.
El a fost extrădat doi ani mai târziu şi şi-a petrecut ultimii 12 ani într-o închisoare americană, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat cu privire la conspitraţie în vederea susţinerii terorismului şi ucidere de americani.
Baschetbalista Brittney Griner, reținută pentru uleiul de canabis
Brittney Griner a fost reţinută pe un aeroport, la Moscova, în februarie, acuzată de faptul că avea ulei de canabis asupra sa.
Administraţia lui Joe Biden a propus în vară un schimb de deţinuţi, conştientă de faptul că Moscova voia de mult timp să obţină eliberarea lui Viktor Bout.
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney Griner, i-a trimis în vară o scrisoare președintelui american Joe Biden pentru a o ajuta să se întoarcă acasă.
Griner a fost arestată pe data de 17 februarie, la câteva zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, chiar când urma să se urce în avionul cu care zbura de la Moscova înapoi în America.