Nelu Tătaru: Acest val 4 ne-a determinat să ne trezim / Joaca de-a populismul nu îşi are locul, mai ales atunci când este vorba despre viaţă şi moarte
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, 27 octombrie 2021, faptul că valul patru al pandemiei de Covid-19 ”ne-a determinat să ne trezim” şi să vedem realitatea dură. Tătaru consideră că nu este nevoie de populism în aceste momente, iar portofoliul de la Sănătate are nevoie de un profesionist, ”nu doar de un politician”.
Nelu Tătaru a făcute aceste afirmații în contextul în care ministrul desemnat Nicolae Ciucă încearcă să stabilească lista miniștrilor, dar, mai ales, să asigure o majoritate pentru învestirea Guvernului.
”Putem avea parte de sărbători liniştite de iarnă”
”Nu putem defila cu aceleaşi arme ca în 2020, când încercam să aflăm ceva despre pandemie. Acum cunoaştem şi avem la îndemână ceva ce nu exista atunci, sens în care observăm că vaccinarea este de bun augur.
Păstrând acest ritm şi respectând măsurile, ne vom aşeza pe un platou al infectărilor şi, astfel, sperăm să putem avea parte de sărbători liniştite de iarnă.”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nelu Tătaru.
Fostul ministru al Sănătăţii a afirmat că ”acest val 4 ne-a determinat să ne trezim, să arătăm şi să privim realitatea aşa cum este ea: dură, nedistorsionată şi necontaminată de persoane cu păreri neavizate”.
”Joaca de-a populismul nu îşi are locul, mai ales atunci când este vorba despre viaţă şi moarte. Din păcate, în ultimul timp, tot mai des, a devenit ”o joacă" ce implică prea mulţi oameni nevinovaţi şi creduli. Cei care acum câteva săptămâni apostrofau că vrem să luăm măsuri să evităm atâta suferinţă şi pierderi de vieţi omeneşti…vor fi tot cei care vor apostrofa că nu am făcut ce trebuia făcut”, a mai scris Nelu Tătaru.
Românii trebuie să apeleze întâi medicul de familie
Nelu Tătaru face apel la toţi cei care nu se simt bine să contacteze medicul de familie în primă fază şi să ia împreună cu acesta decizia corectă, iar mai apoi dacă starea de sănătate este una gravă să meargă la spital.
”Pandemia nu se tranşează în spitale. Spitalul ar trebui să fie ultima verigă la care se apelează, astfel încât să nu mai existe supraaglomerare şi oameni care aşteaptă o şansă la viaţă. Trebuie să avem mai multă grijă la cauză, iar apoi să tratăm efectul”, a mai afirmat fostul ministru al Sănătăţii.
România are nevoie de un profesionist în domeniul Sănătății
”Sănătatea are nevoie de un profesionist, nu doar de un politician, mai ales acum, când suntem în plină criză sanitară, când numărăm morţii, când privim neputincioşi imaginile tragice cu întreg corpul medical epuizat, cu familii care-şi pierd părinţii şi copii care rămân orfani…”, a mai scris Tătaru.