Nelu Tătaru: „Rămânem pe acelaşi trend de creştere uşoară”
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că în privinţa numărului de cazuri de Covid-19, România rămâne pe acelaşi trend de creştere uşoară şi pentru că ne aflăm în perioada de vacanţe, sunt zone aglomerate şi atunci există şi transmitere. El i-a răspuns şi preşedintelui interimar al Senatului Robert Cazanciuc, care a spus că legea carantinei şi izolării, în varianta propusă de Guvern, creează condiţii ca oamenii să poată fi luaţi de pe stradă pentru un simplu strănut.
“Rămânem pe acelaşi trend de creştere uşoară după măsurile de relaxare, suntem în perioada estivală, suntem în perioada de vacanţe, există aglomerări umane şi atunci există şi transmitere”, a declarat Nelu Tătaru, duminică, la Digi 24.
El a precizat că această creştere vine după ce în urmă cu o lună România era pe un trend descendent.
“În urmă cu patru săptămâni, eram pe un trend descendent şi preconizam o viaţă cvasinormală la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august.
Avem patru săptămâni în care avem o creştere, avem patru săptămâni în care avem trei etape de măsuri de relaxare, avem weekenduri prelungite în care avem sezon estival, dorinţa populaţiei de a-şi gestiona nişte concedii şi atunci trebuie gestionat un pic mai diferit. Rămâne doar ca această perioadă să fie completată şi de respectarea acelor reguli de distanţarea fizică, portul măştii în spaţii închise şi reguli de igienă”, a
spus ministrul Sănătăţii.
El a menţionat că în prezent ţara noastră se află la nivelul lunii aprilie.
Nelu Tătaru: „Rămânem pe acelaşi trend de creştere uşoară”
“Suntem la nivelul lunii aprilie, vârful a fost pe 29 aprilie, suntem la nivelul lunii aprilie în acest moment. Dacă o anumită idee nu se propaga în spaţiul public şi nu era împrăştiată într-un mod agresiv chiar de factori politici care vreau să cred că rămân responsabili, ar fi trebuit ca în acest moment să fim la baza pantei descendente şi să nu trecem printr-o
a doua cocoaşă a primului val pandemic”, a menţionat Nelu Tătaru.
El a reamintit că dacă va creşte numărul pacienţilor de la Terapie Intensivă, acest lucru poate pune în dificultate sistemul sanitar. “Persoanele care au o anumită gravitate a bolii sunt cele care sunt la Terapie Intensivă, acolo este sistemul care la un moment dat dacă numărul de pacienţi creşte, poate ajunge la o suprapopulare şi poate pune în dificulate sistemul medical.
Sunt cazurile severe, critice care necesită suport ventilator.(...) Au fost în aceste ultimele două săptămâni spitale care au necesitat transferul de pacienţi din Terapie Intensivă, în alt spital sau în alte secţii de Terapie Intensivă.(....) Rămâne o problemă detaşarea cadrelor medicale care odată cu legea care trebuie să iasă din Parlament sperăm să o rezolvăm ca să nu mai transferăm pacienţii dintr-un spital în altul”, a explicat Nelu Tătaru.
El a menţionat că niciun român nu a fost luat de pe stradă pentru un simplu strănut, cum a spus senatorul PSD Robert Cazanciuc. “Niciodată un român nu a fost luat de pe stradă pentru un simplu strănut,cel puţin din partea corpului medical. Acel pacient s-a prezentat la medicul de familie sau la o unitate medicală unde a fost evaluat, testat, evaluat radiologic, biologic şi s-a decis patologia”, a
Întrebat dacă absenţa legii privind carantina şi izolarea creează probleme autorităţile, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Ne creează probleme. Noi tratăm o boală transmisibilă. Boala transmisibilă înseamnă că trebuie să existe un moment în care cineva care transmite să rămână izolat, că este acasă, că este într-un spaţiu în spital, dar el trebuie să rămână izolat. Neexistând pârghia legală pentru acest lucru ne confruntăm cu o transmitere continuă şi accentuată”. El a mai spus că bunurile vin dintr-o anumită zonă trebuie carantinate, dar nu sunt confiscate.
“Sunt bunuri care pot fi carantinate, care vin dintr-o anumită zonă. Toată lumea întreba în timpul pandemiei dacă se transmite prin coletul venit din China, prin coletul venit pe vapor, printr-un colet venit din Italia, sunt nişte bunuri care vin dintr-o anumită zonă, ele trebuie carantinate pentru o anumită perioadă, în măsura în care acel bun este deteriorat, el nu mai poate fi folosit. Nu îl confiscăm, nu există aşa ceva”, a mai declarat Nelu Tătaru.