Una dintre cele mai mari dezinformari din ultimile zile i-a apartinut lui Dumitru Coarna, liderul sindicatului politistilor, care a declarat la televizor ca ”multinaţionalele dau liber angajatilor pentru a ajunge la proteste, deranjate de majorarea salariului minim. Am informatii clare in acest sens”. Informatia a fost preluata de mai multe site-uri, dar stirea a fost retrasa, motivatia fiind ca declaratiile lui Coarna nu au suport real si ca nu se pot verifica.
Cu cateva zile inainte, Coarna amenintase ca si politistii vor iesi in strada. „Cred că este momentul să începem a ne gândi la proteste. Se pare că nici actualul guvern nu ne respectă valoarea muncii. Mai mult de atât, din informaţiile mele nu vor respecta nici prevederile propriei hotărâri, respectiv HG nr.1/2017 privind salariul de bază minim brut. Am solicitat, în mod permanent, respectarea legii, dar se pare că nu suntem luaţi în serios, în comparaţie cu profesorii ori medicii.
De aceea fac un apel la unitate pentru a transmite clar mesajul nostru: "NU SUNTEM SCLAVII NIMĂNUI!”, declara Coarna. Desi este sindicalist, Coarna are o remuneratie de director. Conform ultimei declaratii de avere, el a incasat 82.775 de lei ca lider al sindicatului poitistilor, adica a avut un venit lunar de 6.900 de lei (aproximativ 1.500 de euro). Coarna este si agricultor, detinand un teren de 6,75 hectare, de pe urma caruia a incasat 1.500
de lei din „culturi agricole”. Politistul mai are doua apartamente, o masina, dar si bijuterii in valoare de 5.000 de euro.