Nicolae Ciucă, declarații după vizita în Ucraina. "România caută surse alternative la gazul rusesc" Va livra România armament în Ucraina?
România caută surse alternative pentru asigurarea necesarului de gaze naturale, a spus premierul Nicolae Ciucă într-o conferință de presă după vizita în Ucraina și după ce Gazprom a anunțat că a tăiat livrările de gaze către Polonia și Bulgaria, care au refuzat să plătească gazul în ruble rusești.
Author: Sorin Negru miercuri 27 aprilie 2022 , 14:07
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de condamnare "în termenii cei mai fermi" a invaziei ruse, a atrocităților umane și distrugerilor materiale, exprimând sprijinul României pentru derularea unei investigații internaționale pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de comiterea de crime internaționale.
”România a alocat 100.000 de euro pentru Curtea Penală Internațională”, a precizat premierul român.
"Totodată am oferit posibilitatea ca în funcție de solicitare țara noastră să participe cu experți la derularea investigațiilor în teren", a precizat Ciucă.
Nicolae Ciucă: ”Am fost cu toții afectați față de ceea ce am văzut”
Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a efectuat, marți 26 aprilie 2022, o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev, pe parcursul căreia a fost însoțit de președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.
Premierul României a fost primit de președintele Volodimir Zelenski și a avut întrevederi cu prim-ministrul Ucrainei Denys Shmyhal și președintele Radei Supreme Ruslan Stefanchuk.
Guvernul României a furnizat azi primele imagini de la vizita-surpriză la Kiev. Programul vizitei a inclus vizitarea localităților Borodianka și Irpin, din proximitatea capitalei Kiev, puternic afectate de agresiunea Rusiei.
Ce spune premierul Ciucă despre stoparea gazului rusesc pentru Polonia și Bulgaria
Premierul Nicolae Ciucă a declarat în conferința de presă că România nu este afectată în acest moment de decizia Rusiei de a opri furnizarea de gaze în Bulgaria și Polonia.
"Consumul de gaze este mult sub căpacitatea de producție pe care noi o avem. Suntem una dintre puținele țări din Europa care beneficiem de resursă de gaz consistentă, sigur nu pe deplinătatea nevoilor noastre, asigurăm pentru perioada de iarnă un import de aproximativ 20% din necesar”, a răspuns premierul uneia dintre întrebările jurnaliștilor.
Nicolae Ciucă a adăugat că România caută alternative la gazul rusesc. „Acum se caută surse alternative de asigurare a gazului, dar încă o dată, în acest moment România nu este afectată”, a precizat el.
Drepturi "în oglindă" pentru etnicii români din Ucraina
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că unul dintre subiectele discuțiilor pe care le-a avut la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski a fost cel referitor la drepturile minorității române din Ucraina.
„Președintele Zelenski a subliniat că minoritatea română din Ucraina va beneficia de aceleași drepturi, în oglindă, precum beneficiază minoritatea ucraineană în România”, a spus Ciucă.
Premierul Ciucă a precizat că românii din Ucraina își fac datoria față de Ucraina. „Am subliniat că ei sunt cetățeni ucraineni, ei își fac datoria față de țara lor și de asemenea că trebuie să beneficieze de sprijinul autorităților, instituțiilor ucrainene pentru tot ceea ce înseamnă păstrarea identității de limbă, identității culturale și acest aspect îl facem și noi cu minoritatea ucraineană.”,
a spus Ciucă.
Despre situația refugiaților ucraineni, premierul a spus că de la începutul invaziei Rusiei, 860.000 de cetățeni ucraineni au trecut granița României, dintre care peste 80.000 au decis să rămână în România.
Premierul a mai spus că România are 45 de școli în limba ucraineană, 7 licee în care se predă în limba ucraineană și peste 1600 de copii ucraineni înscriși în școlile din România.
Va ajuta România Ucraina cu armament?
Premierul Nicolae Ciucă a mai declarat că dacă țara condusă de Volodimir Zelenski va cere concret arme statului român, atunci „vom lua o decizie”.
A fost prima oară când șeful Guvernului a admis posibilitatea ca România să ajute Ucraina cu armament, în contextul războiului declanșat de Rusia.
„România, după cum știți, am avut o decizie prin care am asigurat transferul de echipament de protecție și muniție. În continuare, analizăm solicitările pe care Guvernul ucrainean le va înainta și în funcție de aceasta vom lua o decizie”, a spus Nicolae Ciucă la conferința de presă de la sediul Guvernului.
Întrebat dacă în cadrul discuțiilor avute marți, la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a abordat subiectul înarmării, premierul Ciucă a răspuns afirmativ. „S-a discutat și acest subiect...”, a afirmat șeful Guvernului.