Nicolae Ciucă la finalul stării de urgenţă: „Sfârşitul stării de urgenţă nu reprezintă încheierea luptei cu SARS-CoV-2”
MInistrul Apărării, Nicolae Ciucă, a transmis, vineri seară, mulţumiri personalului Ministerului Apărării Naţionale, la finalul stării de urgenţă. MInistrul a vorbit despre ”amploare fără precedent” a operaţiunilor desfăşurate pentru salvarea populaţiei, Armata având peste 20.000 de misiuni în această perioadă. Ministrul Ciucă atrage atenţia, însă, că finalul stării de urgenţă nu aduce şi finalul pandemiei şi afirmă că nu urmează deloc o perioadă de relaxare.
”La finalul perioade de stare de urgenţă doresc să mulţumesc întregului personal al Ministerului Apărării Naţionale pentru efortul depus până acum. Amploarea operaţiunilor desfăşurate alături de autorităţile centrale şi locale, în sprijinul cetăţenilor români, este fără precedent: aproximativ 20 de mii de misiuni. În medie… în fiecare zi a stării de urgenţă am avut în teren peste 2.000 de militari, ajungând, în anumite zile, chiar la 3.200”, a
scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, una dintre cele mai importante dimensiuni ale acţiunii Armatei României a fost susţinerea sistemului medical naţional.
Nicolae Ciucă la finalul stării de urgenţă:„Sfârşitul stării de urgenţă nu reprezintă încheierea luptei cu SARS-CoV-2”
”Am instalat spitale mobile la Otopeni, Constanţa şi Timişoara… unităţi eficiente în lupta cu SARS-CoV-2… iar Institutul Cantacuzino a depăşit cifra de 25 de mii de teste doar până în acest moment.
Cercetătorii militari au găsit soluţii pentru fabricarea în ţară a izoletelor şi a ventilatoarelor mecanice şi au impulsionat procesul de omologare a echipamentelor şi dispozitivelor medicale introduse în producţie de agenţi economici români. Când întreaga lume se confrunta cu lipsa echipamentelor de protecţie pentru personalul medical aflat în linia întâi, Forţele Aeriene Române şi cele de suport ale NATO au adus în ţară sute de tone de materiale. Iar la Suceava, Deva şi Focşani echipe de medici şi specialişti militari au readus echilibrul şi speranţa”, a
mai scris Ciucă.
Ministrul atrage atenţia, însă, că nu ne aflăm la un moment de bilanţ.
”Sfârşitul stării de urgenţă nu reprezintă încheierea luptei cu SARS-CoV-2. Nu urmează o perioadă de relaxare. Din păcate, la fel ca în toate ţările în care acest virus s-a răspândit au murit peste 1.000 de concetăţeni. Nu sunt doar cifre… Sunt români: bunicul, părintele sau copilul cuiva, soţul sau soţia, fratele sau sora, colegul, prietenul sau vecinul.
Atâta timp cât virusul va fi prezent în comunităţile noastre, pierderile de vieţi vor continua şi vor fi determinate de modul în care respectăm recomandările simple dar extrem de importante ale autorităţilor: să ne spălăm pe mâini cât se poate de des şi întotdeauna când venim acasă, să păstrăm distanţa minimă de 1,5 metri între persoane şi să purtăm masca de protecţie pentru gură şi nas în spaţiile interioare sau locurile publice cu mai multe persoane.
Haideţi să facem tot ce ţine de noi să ieşim învingători din această confruntare”, a mai scris Nicolae Ciucă.
”Dimpotrivă, pot spune că responsabilitatea fiecăruia dintre noi este mai mare. Trebuie să rămânem concentraţi, atât la nivel individual, cât şi instituţional, pentru a încetini răspândirea acestui virus.
A fost un efort extraordinar până acum şi ar fi păcat să pierdem terenul câştigat. Este necesar să fim în continuare responsabili… Pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru. Mulţumiri medicilor, personalului medical şi celui auxiliar… Le mulţumesc tuturor celor care s-au aflat neîntrerupt în linia întâi în lupta cu boala provocată de acest virus. Contaţi pe Armata României!... Suntem implicaţi în eforturile de limitare a efectelor pandemiei până la momentul în care vom putea spune că am depăşit pericolul. Ne dorim ca acest moment să vină cât mai repede… dar pentru asta va trebui să acţionăm fiecare dintre noi. Să fim responsabili, rămânem concentraţi, izbândim împreună”, a încheiat ministrul Apărării.
Joi, la miezul nopţii s-a încheiat starea de urgenţă în România.