In articol:
Întrebat sâmbătă dacă Guvernul va lua în calcul acordarea de beneficii acelor consumatori care economisesc energie electrică și îi va taxa pe cei care consumă mai mult, primul-ministru Nicolae Ciucă a afirmat că această ipoteză a fost discutată în cadrul Executivului, dar nu există încă o soluție pentru aplicarea acestor măsuri.
Ce a spus premierul Nicolae Ciucă despre reducerea consumului de energie electrică?
„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit, şi facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna
Citeste si: Veste excelentă pentru firmele din România: vin 4 miliarde de euro de la Comisia Europeană
Referitor la o decuplare a tarifelor la energia electrică de cele practicate la gazele naturale, o măsură adoptată în alte țări europene, care au prețuri accesibile la energie datorită acestei măsuri, premierul a mărturisit că România susține acest demers.
„Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susținem propunerea de decuplare a prețului la energie de cel al gazelor, o soluție unitară în ceea ce privește taxarea, impozitarea, precum și o soluție unitară în ceea ce privește evoluția preturilor pe piața SPOT astfel încât să nu existe fluctuațiile acelea de preț”, a declarat Nicolae Ciucă.
Citeste si: Nicolae Ciucă: Nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie