Nicu Alifantis, revoltat de o reclamă în care joacă Mihai Bobonete: ”Cât de fără bun simţ să fii să molfăi istoria neamului românesc şi memoria Centenarului Marii Uniri?”
Celebrul Nicu Alifantis este deranjat de o reclamă la fast-food în care joacă Mihai Bobonete.
Author: Petru Luca Webeditor: C.L. luni 19 noiembrie 2018 , 20:45
De câteva zile, un cunoscut lanţ fast-food din România a realizat o reclamă la produsele sale legând tematic promovarea acestora de Centenarul Marii Uniri. Clipul în care joacă Mihai Bobonete l-a scandalizat teribil pe celebrul cântăreţ Nicu Alifantis, care a răbufnit: ”Din categoria „Mă revolt, da’ nu-mi ajută la nimic”. Cât de fără bun simţ să fii să molfăi istoria neamului românesc şi memoria Centenarului Marii Uniri? Chiar nu mai e pic de respect? Alo, CNA, dormi? Dormi, frate, dormi, că viaţa e frumoasă, gustoasă şi plină de E-uri!”, a încheiat Nicu Alifantis.