Nicușor Dan a mai menționat că în acest moment avem deja două proceduri de infringement pe mediu declanşate de Comisia Europeană împotriva României. Acesta a mai spus că dorește ca cele mai bune companii de evaluare a mediului din Europa să participe la aceast proiect și că va avea loc și o licitaţie publică, până în vara anului viitor.

Primarul Capitalei a făcut mai multe declaraii în legătură cu lansarea Planului integrat de calitate a aerului în București

„Vreau să vă anunţ că am lansat în consultare publică caietul de sarcini pentru planul integrat de calitate a aerului. Avem o problemă mare de mediu cu poluarea aerului pe care o cunoaştem cu toţii, o cunoaşte Comisia Europeană, suntem în două proceduri de infringement, cunoaştem cu toţii decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Noi în momentul acesta funcţionăm pe un plan din 2018, de care Curtea de Justiţie a spus că e nefuncţional, şi ştiam cu toţii că este, care la rândul său se bazează pe un studiu din anul 2014, care se referă la poluarea din 2013. Deci avem nevoie pe de-o parte de un studiu care să ne spună care sunt nivelurile de poluare şi care sunt poluanţii atmosferici la nivelul anului 2021. Este o licitaţie, vrem să vorbim cât mai mult de această licitaţie, pentru că ne dorim ca cele mai bune companii de evaluare a mediului din Europa să participe la această competiţie, astfel încât planul pentru îmbunătăţirea calităţii aerului să fie real, efectiv şi chiar să rezolvăm problema asta.

Calendarul este ca în vara lui 2022 să avem şi studiul şi să avem şi noul plan pentru calitatea aerului din Bucureşti”, a declarat Nicuşor Dan, vineri într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

Citeste si: Marcel Ciolacu: „Guvernul Cîţu a transmis la Bruxelles că intenţionează să nu mai aplice legea care prevede mărirea pensiilor”

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Primarul Capitalei a declarat a subliniat faptul că a avut anumite discuții pe tema celor două infringementuri deschise împotriva României, cu reprezentaţii Comisiei Europene cărora le-a prezentat măsurile pe termen scurt şi mediu privind calitatea aerului în București.

„Am avut o discuţie cu Comisia Europeană pe tema celor două infringementuri deschise împotriva României pe calitatea aerului din Bucureşti, o discuţie la care au participat şi reprezentanţi de la Ministerul de Externe, de la Ministerul Mediului, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi de la Garda de Mediu şi acolo i-am anunţat că deschidem această licitaţie publică şi i-am anunţat pe partenerii noştri din Comisie de celelalte măsuri pe termen scurt şi pe termen mediu pe care le-am luat sau intenţionăm să le luăm. Le-am vorbit de suspendarea PUZ-urilor de sector, pentru că e o chestiune direct legată de mediu, pentru că vizează sute de hectare de spaţii verzi care ar fi devenit construibile, le-am vorbit de recenta semnare a contractului pentru cele 100 de tramvaie şi de deschiderea în viitorul foarte apropiat a licitaţiilor pentru 100 de autobuze electrice şi 100 de troleibuze. Am promis 40 de km de linie unică pentru transportul de suprafaţă până la sfârşitul anului.

Am vorbit de majorarea preţurilor la parcările de reşedinţă şi am promis o majorare a preţurilor pentru celelalte parcări din Bucureşti. Am promis un control al salubrizării, pe care îl facem în parte în momentul ăsta, al salubrizării străzilor, pe care le fac primăriile de sector şi al şantierelor de construcţii, de asemenea este o chestiune care se întâmplă în parte în momentul ăsta. Asta pe termen scurt. Iar pe termen mediu am vorbit de proiectele pe care le-am depus pentru PNRR, cel vizând înverzirea câtorva sute de hectare din Bucureşti, adică plantare de copaci pe zone care au destinaţia de spaţiu verde, dar care sunt în momentul ăsta terenuri virane şi de metroul de suprafaţă.”, a mai adăugat Nicuşor Dan.

Citeste si: Când se vor vaccina gravidele. Un medic ginecolog face anunțul: „Ele aparţin unei grupe de risc”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si