VIDEO - Nicușor Dan contrazice realitatea lucrărilor de reabilitare: "Termenul asumat în urmă cu o lună, ca în martie să se reia circulația pe pod, va fi respectat"
Circulația de pe Podul Grant este închisă pentru lucrări de reabilitare. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că lucrările de reabilitare vor fi finalizate la termen, adică în luna martie a anului următor.
Author: Elena Tasca luni 30 octombrie 2023 , 16:53
În urmă cu o lună, au început lucrările de reabilitare a Podului Grant, unul dintre cele mai circulate și aglomerate pasaje din București. După o vizită desfășurată astăzi pe șantier, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că lucrările de reabilitare se desfășoară conform graficului, iar promisiunea redeschiderii circulației pe pod, în luna martie a anului 2024, va fi respectată.
Podul Grant va fi redeschis circulației în luna martie
Nicușor Dan, primarul Capitalei, contrazice realitatea lucrărilor de reabilitare. În timp ce lucrările nu par că avansează, iar traficul se aglomerează și mai mult pe rutele ocolitoare, primarul susține că reabilitarea Podului Grant se realizează conform programului.
Într-o postare pe contul său de Facebook, după ce a vizitat șantierul de pe Podul Grant, Nicușor Dan a declarat că circulația pe pod va fi reluată conform promisiunii, adică în luna martie a anului 2024.
"Termenul asumat în urmă cu o lună, ca în martie să se reia circulația pe pod, va fi respectat", a scris Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.
Primarul a continuat postarea amintind de celebra construcție din București, dar și despre necesitatea lucrărilor de reabilitare, mult amânate de-a lungul timpului.
"Podul Grant a fost finalizat în 1982 şi reabilitat în urmă cu 15 ani.
În 2020 au fost executate lucrări de reabilitare, însă doar în proporție de 35 la sută", a mai scris primarul în postare.
De asemenea, Nicușor Dan a menționat programul de lucru al muncitorilor, în ce stadiu se află lucrările, dar și ce vizează acestea: structura podului și a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai și a trotuarului pietonal.
Podul Grant și lucrările de reabilitare
Lucrările de reabilitare pe Podul Grant au început pe 16 octombrie. Încă din noaptea de 15 spre 16 octombrie, traficul a fost restricționat pe pod. Mai mult decât atât, locurile de parcare de sub pod au fost dezafectate. Tramvaiul 41 circulă de pod într-un mod alternativ, pe o singură direcție/linie, fiind folosite semafoare pentru a putea fluidiza circulația acestuia.
Tot atunci, Primăria Capitalei a oferit rute alternative șoferilor. Astăzi, după două săptămâni de la începerea lucrărilor, Nicușor Dan a declarat că circulația pe rutele alternative din cauza lucrărilor de reabilitare nu este perfectă, dar s-a îmbunătățit.
"Nu e perfect cum se circulă acum, dar este mult mai bine față de momentul în care am început, când traficul s-a blocat în urmă cu două săptămâni", a declarat Nicușor Dan, într-un live postat pe contul său de Facebook.