In articol:
Nicușor Dan a făcut primele declarații după ce coaliția PSD-PNL-UDMR a declarat că îl susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din anul 2025. Ce a declarat primarul Capitalei?
Nicușor Dan, prima reacție după ce coaliția PSD-PNL-UDMR îl susține pe Crin Antonescu
În urmă cu câteva zile, Nicușor Dan anunța candidatura la alegerile prezidențiale. Primarul Capitalei declara că va candida independent, dar spera să obțină susținerea partidelor USR și PNL.
După ce coaliția PSD-PNL-UDMR și minoritățile a declarat că îl va susține drept candidat comun pe Crin Antonescu, Nicușor Dan a spus că își va menține candidatura. Primarul Capitalei a susținut că fiecare candidat trebuie să găsească modalități prin care să dovedească oamenilor că ei reprezintă soluția pentru a transforma România într-un stat puternic.
Citeste si: Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”- wowbiz.ro
„E o decizie pe care au luat-o foarte bine. Eu îmi mențin candidatura și o să vedem.(...). Și pe Guvern și pe alegerile prezidențiale, e vorba de două lucruri: echilibru sau stabilitate și reformă. Partidele azi au dat dovadă de echilibru și pentru că erau niște lucruri necesar a fi reglementate înainte de 31 decembrie. Întrebarea este cu privire la reformă, pentru că a existat o primă reacție a partidelor imediat după șocul pe care l-am trăit toți în 24 noiembrie și părea că există o voință de reformă în interiorul partidelor.
Primarul Capitalei a discutat și despre anularea alegerilor din 24 noimebrie, despre care a spus că trebuie clarificată. De asemenea, Nicușor Dan a discutat și despre clarificarea modului în care s-au desfășurat campaniile, dar și despre importanța alegerilor din 2024 din București.
„Trebuie să lămurim, ca să fie foarte clar pentru toată lumea: de ce s-au anulat alegerile din 24 noiembrie. Eu consider în continuare că a fost o măsură necesară a Curții Constituționale. Însă, trebuie ca în spațiul public, pentru alegătorii din toate categoriile, simpatizanții tuturor competitorilor, să înțeleagă foarte clar că aceasta a fost măsura corectă și acum nu suntem la momentul acela. Mai e nevoie de dovezi de a vedea cine a fost în spatele candidaturii, câți bani au fost, care au fost mecanismele pentru că oamenii să fie lămuriți, să aibă încredere în această instituție fundamentală pentru stat. Niciodată nu am anticipat cum vor vota oamenii. Ce pot să spun este că tocmai prin prisma faptului că alegerile din București din acest an au fost în atenția presei naționale, gradul meu de notorietate este mare la nivel național, peste 80% din oameni și de asemenea, și nivelul de încredere este relativ bun pentru un politician în România”, a mai declarat Nicușor Dan,