Noi detalii în cazul Anastasia, la 2 ani de la moartea copilei! Ce se va întâmpla cu șoferița care a ucis-o pe fetița de 4 ani: „Situația este de-a dreptul stranie”
Cazul Anastasia este rejudecat! Au apărut noi acuzații față de șoferița care a călcat-o cu mașina pe fetița de 4 ani.
La 2 ani de la tragedia care a îngrozit România, cazul Anastasia este rejudecat! Este vorba despre procesul care vizează nenorocirea pe care a provocat-o o șoferiță care circula fără permis și care a trecut cu mașina peste Anastasia. La acea vreme, copila abia împlinise 4 ani și se juca de prietenii în fața casei.
Inițial, femeia a fost trimisă în fața magistraților doar pentru conducere fără permis, însă acum aceasta va fi judecată pentru ucidere din culpă.
„Prin rechizitoriul din data de 23.04.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău s-a dispus: trimiterea în judecată a inculpatei C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) si (2) C.pen. Fapta inculpatei C.M., care, la data de 01.06.2022, ora 18:37, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare x-xx-xxx, pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comuna Scobinți, județul Iași, a acroșat cu partea din stânga față a autovehiculului pe minora D.E.A.,
în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia minora a decedat, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) si (2) C.pen. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție”, a transmis azi Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, notează observatornews.ro .
Avocatul Adrian Cuculis spune că este un prim pas spre a i se face dreptate micuței care a fost ucisă de către femeia care conducea cu 80 de kilometri la oră.
Acum urmează să aibă loc un nou termen, mai spune acesta.
„Dreptate pentru Anastasia! Este vorba despre fetita de 4 ani din Hârlău, omorâtă de șoferița fără permis si care a dus la schimbarea legii. După o posibilă „măsluire” a măsurătorilor de la fata locului(conform spuselor martorilor din dosar) și după ce polițistul și procurorul au trimis-o în judecata pe șoferiță doar pentru conducere fără permis și nu și ucidere din culpa, în urma plângerii făcute împotriva ordonanței de clasare, instanța a întors dosarul la parchet și i-a obligat sa continue cercetarea.
De data recenta și in urma altor audieri din care reieșea clar situația și cum a fost omorâtă fetița, parchetul a trimis-o in judecata pe șoferiță si pentru ucidere din culpa. Situația este de-a dreptul stranie în contextul în care la primul termen judecătorul s-a abținut de la judecarea cauzei iar cel de-al doilea, investit ulterior, s-a abținut și el. Acum așteptăm un nou termen de camera preliminara”,
a declarat avocatul Adrian Cuculis .