In articol:
- Medicii de familie pot folosi antiviralul oral ”favipiravirul”
- Ce medicamente au fost retrase din protocol
- Dr. Musta: "Riscurile unor efecte adverse sunt prezente"
Protocolul de tratament pentru pacienții infectați cu COVID-19 a fost actualizat de către Ministerul Sănătății și publicat în Monitorul Oficial. În protocol a fost introdus un capitol nou care conţine mai multe recomandări pentru medicii de familie care tratează la domiciliu pacienţi infectați cu COVID-19.
Astfel, Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, membru în Comisia Naţională de Management Clinic şi Epidemiologic al Covid 19, a explicat ce anume se schimbă în noul protocol de tratament pentru pacienţii infectaţi cu noul virus COVID-19.
Citeste si: Pfizer pregătește pastila cu care te poți vindeca acasă de COVID-19
”Un element nou, important, este că li se permite medicilor de familie să administreze tratament anti-viral oral, deoarece noile date arată că acest tratament oral este eficient în prima săptămână de boală.
Medicul Virgil Musta a explicat de ce s-a decurs la varianta ca medicii de familie să înceapă administrarea unui tratament pentru bolnavii de COVID-19.
”Din păcate, la nivelul spitalului, aceşti pacienţii ajung cu forme severe, în etapele următoare ale evoluţiei infecţiei, şi de aceea s-a considerat că este oportun să dăm posibilitatea medicilor de familie să administreze această terapie ca să avem eficienţă şi să nu se ajungă la forme severe.”
Medicii de familie pot folosi antiviralul oral ”favipiravirul”
”Medicii de familie pot folosi antiviralul oral, care este favipiravirul, pentru că acesta se foloseşte în formele uşoare şi medii de boală, în formele medii şi severe se foloseşte antiviralul injectabil, care este remdesivirul, şi care este lăsat pentru uzul în spital", a explicat într-un interviu acordat News.ro
Citeste si: Restricțiile au fost prelungite în Capitală. Când scăpăm de mască
Dr. Virgil Musta a explicat şi alte recomandări care există în noul protocol de tratament pentru medicii de familie. Corticoterapia, neindicată în prima săptămână de boală, pentru că poate duce la multiplicarea virală. Anticoagulantele pot fi prescrise de medicii de familie în funcţie de scorul PADUA (fe evaluare a riscului de tromboze endovenoase).
Ce medicamente au fost retrase din protocol
Noul protocol de tratament anti-Covid 19 nu mai conţine şi plaquenilul, un medicament creat iniţial pentru afecţiuni reumatice şi dermatologice, şi nici antiviralul umifenovir.
Dr. Musta: "Riscurile unor efecte adverse sunt prezente"
Ivermectina, nerecomandată în Covid-19 în România. Protocolul de tratament pentru pacienţii cu Covid 19 actualizat are recomandări clare pentru ivermectină. Medicul Virgil Musta: "În cantităţi mari, efectele sunt toxice. Avem speranţa că anticorpii monoclonali vor intra curând la noi în ţară".
Excesul de antibiotice în tratamentul bolii Covid 19, un real pericol. Infecţia Covid evoluează rar cu suprainfecţii bacteriene, mult mai rar decât gripa, spune dr. Musta. Utilizate abuziv, ele pot duce la creşterea număruluid de infecţii cu clostridium şi candida. Plasma convalescentă, eficientă doar in prima săptămână a bolii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Hidroxiclorochina, scoasă din protocolul de tratament al pacienţilor cu Covid 19.
Dr. Musta: "S-a constatat eficienţa limitată a acestui tratament, dar şi riscul de reacţii adverse severe".