In articol:
Românii cu venituri mici beneficiază de cardul de energie, un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor, însă acum această lege va putea suferi câteva modificări. Banii se primesc în două tranşe, de câte 700 de lei fiecare, cu care se pot achita facturile la energie, curente sau restante.
Care sunt modificările ajutorului la energie?
Acum, conform unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vrea să modifice regulile acestui ajutor care se dă prin cardul de energie. Astfel, modificarea din proiectul de lege se referă la completarea tipurilor de energie vizate de sprijin, conform Antena 3. Mai exact, proiectul de OUG al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) extinde tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar acordat în 2023, introdus prin OUG 166/2022.
Ce sunt ”lemnele de foc”?
De asemenea, Ministerul Investițiilor și Proiectelor dorește să clarifice termenul de ”lemne de foc”, pentru a înțelege toată lumea la ce face referire.
Totodată, pentru ca lemnele de foc să poată fi acoperite din banii de la stat, facturile pentru lemnele de foc plătite în numerar vor trebui să fie emise începând cu august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023. În proiectul de ordonanță se precizează clar faptul că plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune ori interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.
Citește și: Curs valutar BNR azi, 20 aprilie 2023. Cât costă monedele internaționale la casele de schimb valutar?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În plus, OUG 166/2022 primește o altă nouă prevedere, care stabilește că, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru a primi banii de la stat, cardul de energie se anulează, iar sumele deja cheltuite de beneficiar se suportă din bugetul de stat, potrivit avocatnet.ro.
Deocamdată, aceste modificări nu sunt în vigoare. Pentru a se putea aplica, proiectul de ordonanţă de urgenţă trebuie adoptat la Guvern și publicat în Monitorul Oficial.