Cel mai nou mall din România va fi deschis în data de 20 august la Târgoviște, în apropiere de locul în care au fost împușcați soții Ceaușescu și care e deschis în continuare pentru a fi vizitat de doritori.

Încă se mai lucrează la faţadele exterioare ale noului mall, dar şi la amenajările peisagistice. De asemenea, lucrările la drumul judeţean 720E, care va purta numele de Bulevardul Ferdinand, sunt aproape de finalizare.

Citeste si: Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce nu se mai poate face în următorii doi ani

„La intrare, pe partea stângă, este o parcare realizată din bugetul CJD, care beneficiază de 80 de locuri pentru autoturisme, 4 locuri pentru autocare şi 8 locuri pentru persoane cu dizabilităţi. Pe partea dreaptă urmează să proiectăm şi să executăm în perioada următoare o altă parcare cu aproximativ 200 de locuri. Sunt gata lucrările de canalizare, cele de alimentare cu apă, de preluare a apei pluviale, iluminatul public şi, în capătul acestui drum, un alt sens giratoriu care nu a fost cuprins în proiectul iniţial şi care, printr-o asociere cu Primăria Municipiului Târgovişte, va fi gata în aproximativ 10 zile”, a explicat preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: O jucătoare de tenis a anunțat că și-a făcut cont pe OnlyFans și divorțează, după ce a fost eliminată de la Australian Open- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: Focar de coronavirus, la o fabrică de încălţăminte din judeţul Timiş

Complex de investiții publice lângă mall-ul din Târgoviște

Lângă Dâmboviţa Mall se mai construiesc un sediu RAR, locuinţe ANL pentru tineri, dar şi un stadion
Tot acolo este funcţional şi Centrul de Comandă al ISU.

„Suntem într-o zonă a municipiului Târgovişte care până acum era inaccesibilă publicului, o zonă care va deveni un punct de atracţie important. O investiţie privată, mall-ul, dar şi un complex de investiţii publice, fără de care această investiţie privată nu ar fi avut loc, pentru că discutăm de un drum, de o reţea de canalizare, de iluminat public, investiţii fără de care, cu siguranţă nimeni nu ar fi venit să construiască în mijlocul câmpului.

Citeste si: Nelu Tătaru, informații despre noul an școlar 2020-2021. Ce vor trebui să facă elevii la ore?

Citeste si: Românii cu pensii între 1.300 şi 3.000 de lei urmează să primească bani în plus! Află care este motivul- kfetele.ro

Citeste si: Aamir Khan, despre conflictul aprig cu Salman Khan pe platourile de filmare ale filmului „Andaz Apna Apna”- radioimpuls.ro

Citeste si: În timp ce se tatua pe spate, un bărbat a făcut atac de cord și a murit- antena3.ro

Citeste si: Nelu Tătaru, informații despre noul an școlar 2020-2021. Ce vor trebui să facă elevii la ore?

Avem aici şi o investiţie din fonduri europene; este vorba de un teren pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pe care Primăria Municipiului Târgovişte realizează un parc de aproximativ 16.000 mp, o investiţie care vine să întregească ceea ce avem aici, la UM Gară”, a spus, la rândul său, primarul Cristian Stan.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si