Close sidebar
Close sidebar

Nou protest al poliţiştilor în faţa MAI şi a mai multor prefecturi din ţară

Sindicatele poliţiştilor organizează, miercuri, un nou protest în faţa Ministerului de Interne şi a mai multor prefecturi din ţară, afirmând că acţiunile vor înceta doar după ce Guvernul renunţă la măsurile de austeritate. "Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor", afirmă reprezentanţii Sindicatului Europol.

Alina Raducu,

Nou protest al poliţiştilor în faţa MAI şi a mai multor prefecturi din ţară

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Sindicatul Europol a transmis că, miercuri, de la ora 10.00, poliţiştii vor fi din nou în stradă, "având în vedere că până în prezent Guvernul şi MAI nu au avut nicio reacţie cu privire la solicitările organizaţiei noastre referitoare la abrogarea prevederilor ordonanţei austerităţii şi care, mai mult de atât, refuză dialogul social".

Nou protest al poliţiştilor în faţa MAI şi a mai multor prefecturi din ţară

La acesr protest vor participa sindicalişti de la Federaţia Publisind, Sindicatul Diamantul, Decus şi Prolex. Pe lângă protestul din faţa Ministerului Afacerilor Interne, acţiuni similare vor avea loc la Prefecturile Maramureş, Satu Mare, Bihor, Mehedinţi, Gorj, Galaţi, Botoşani, Sibiu, Timiş şi Olt, în limita a 100 de persoane, conform măsurilor restrictive impuse de contextul pandemiei.

"Suntem determinaţi mai mult ca oricând să nu ne oprim aici, iar şirul de proteste va continua şi în luna februarie. Acţiunile de protest vor înceta numai după ce Guvernul va renunţa la aceste măsuri de austeritate, care sunt menite să ne sacrifice încă o dată în ultimi 10 ani. Continuăm calendarul protestelor pe care ni le-am asumat şi nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii.

Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor", au precizat reprezentanţii Sindicatului Europol.

Aceștia au menţionat că astfel de proteste vor fi organizate în fiecare miercuri, în faţa prefecturilor din ţară, precum şi în faţa Ministerul Finanţelor Publice, în faţa Palatului Victoria şi a Palatului Cotroceni, "până când importanţa profesiei noastre în combaterea fenomenului

infracţional şi a contextului pandemic va fi înţeleasă în mod real şi nu doar declarativ în conferinţe de presă".

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Ministerul Mediului solicită celor din domeniul silvic să se înscrie în SUMAL 2.0

Sindicatul Europol îi îndeamnă şi pe cei care nu sunt afectaţi acum să se alăture protestelor

"După anul 2020 al îngheţărilor urmează cel târziu un 2021 al tăierilor, dovada clară fiind impotenţa Guvernului de a definitiva bugetul de stat", au afirmat aceştia.

Începând din 11 ianuarie, poliţiştii din întreaga ţară, conform calendarului de proteste asumat de către Sindicatul Europol, au aplicat ”in corpore” sancţiunea avertismentului verbal sau scris conform prevederilor art. 7 alin.(1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ca reacţie la măsurile de austeritate adoptate de Guvern prin care poliţiştilor le-au fost îngheţate drepturile salariale aferente anului 2021, fiind propusă inclusiv neindexarea cu rata medie anuală a inflaţiei a pensiilor militare de stat.

Citeste si: Restricţii la graniţa României: Anunţ pentru toţi românii care merg în Bulgaria

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro


"Din 18 ianuarie, refuzăm orele suplimentare, permanenţa, iar activităţile specifice pandemiei, pe care nu le avem ca atribuţii în fişa postului nu le mai îndeplinim. Din 25 ianuarie, intervenim doar la 112”, este calendarul de proteste asumat de Sindicatul Europol.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI