O grupare de infractori specializati in camatarie din Turda a fost destructurata de procurorii DIICOT. Conform evz.ro, mambrii gruparii ofereau bani cu imprumut, practicand dobanzi chiar si de 100%.
Noutatea o reprezinta modul in care acestia operau cu cei care nu isi puteau plati datoria la timp. Debitorii erau obligati sa isi „doneze” cardurile pe care isi incasau salariile plus codul PIN. In acest mod, infractorii puteau sa-si recupereze banii de la datornici, fara ca acestia sa mai poata interveni asupra operatiunilor bancare.
Conform procurorilor, camatarii aveau cliente si printre prostituatele din Turda, acestea ajungand sa lucreze non-stop pentru acestia. La perchezitii s-au descoperit mai multe carti de identitate ale debitorilor si zeci de foi A4 cu nume ale debitorilor, sume datorate si dobanzi cuprinse intre 30% si 100%.
In plus, camatarii percepeau si taxe de protectie de la patronii cluburilor din localitate, impunandu-si oameni printre fortele de ordine care asigurau linistea in localuri.