Close sidebar
Close sidebar

UPDATE/VIDEO- Scene incredibile pe o stradă din Urziceni! O femeie a născut chiar în fața spitalului. Tinerei mame i-a fost refuzată internarea la maternitate / Declarația mangerului spitalului

O femeie a fost nevoită să nască pe trotuar, după ce i-a fost refuzată internarea la spitalul din Urziceni. Doi asistenți medicali au ajutat femeia să își aducă pe lume bebelușul, iar un locatar a filmat întreaga scenă, care a ajuns virală.

Elena Tasca,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

UPDATE -

„Spitalul nu are linie de gardă OG, nu are neonatolog, nu are asistente specializate (moașe), de asemeni după ora 15.00 nu are medic anestezist. Managementul   cazurilor obstetricale și/sau ginecologie admise în CPU Urziceni după ora 15,00 “ar trebui făcute de chirurgul de gardă, dar acesta nu dispune de cunoștințele necesare pentru a gestiona un caz ce aparține altei specialități.

Având în vedere pericolul deosebit la care ar fi expuși mama și fătul, medicii de gardă si conducerea Spitalului Municipal Urziceni nu-și asumă acest risc.

Drept pentru care, SM Urziceni nu este de acord și nici nu-și poate asuma primirea cazurilor de OG după ora 15.00”,

motivează Spitalul Municipal Urziceni.

Potrivit Art. 59- (1) din OMS nr. 1706/2007, Medicii de gardă din spital erau obligaţi să răspundă prompt chemării la UPU sau CPU, indiferent de ora solicitării, ori de câte ori medicul de gardă din UPU sau CPU consideră acest lucru necesar.

Neregulile constatate la spitalul din Urziceni

  • Lipsa personalului de specialitate in Compartimentul de neonatologie și deficit de personal în secția de Obstetrica-Ginecologie          
  • Neasigurarea unei linii separate de garda in specialitatea Obstetrică-Ginecologie si a unui medic anestezist dupa ora 15.00
  • Nerespectarea de catre conducerea unitatii sanitare a conditiilor minime privind organizarea si dotarea CPU, conform normelor legale in vigoare
  • Lipsa personalului de specialitate (5 asistente medicale si 2 medici in concediu medical) in sectia de pediatrie, fapt ce a dus la suspendarea temporara a activitatii acestei sectii si a liniei de garda pediatrie, in perioada 28.07-.2023-15.08.2023 de catre Comitetul Director al spitalului
  • Neindeplinirea de catre medicul de garda a oricarei obligatii prevazute de dispozitiile legale in vigoare privind efectuarea garzilor, in structurile de primiri urgente
  • Nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare privind procedura de preluare si internare a cazurilor de urgența.
  • Neconcordanță între structura organizatorică aprobată de Ministerul Sănătății și structura funcțională prevăzută în Autorizația Sanitară de Funcționare temporară (secția pediatrie este închisă, secția obstetrică – ginecologie, compartiment neonatologie)
  • Secția de pediatrie nu funcționează, din cauza lipsei de personal.

UPDATE - Tânăra care a născut pe trotuarul de lângă spitalul din Urziceni ar avea probleme de handicap. Primarul din Urziceni a vorbit despre situația șocantă.

„Este o chestiune, Doamne ferește, regretabilă, că s-a întâmplat așa ceva. Rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru și atunci vedem ce dispunem.  Aștept un rezultat al anchetei, după care cu mare drag vă spun despre ce e vorba.. Dacă este de vină Ministerul?

Spitalul din Urziceni are Secție de Ginecologie fără doctori. Din ce știu eu, până să aflu și să văd ancheta, știu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne ferește. Este surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puțin, sau că este de etnie rromă.

Întrebarea mea este de ce medicii de familie, care iau bani cu lopata, nu înregistrează toți oamenii și toți bolnavii din toate localitățile țării ăsteia să vedem cum este. Mai ales, o mamă care trebuie să nască și cu copil mic.

Medicii de familie și-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani, iar acești oameni care sunt predispuși, pentru că nu știu carte, cazul de față, surdomut.  Săraca, dacă ea nu știe de capul ei, e din comuna asta de aici, din Bărbulești”,  a afirmat edilul Constantin Sava.

UPDATE- Daniela Elena Ianus, managerul Spitalului Municipal Urziceni, a declarat că tânăra gravidă S-a prezentat la Camera de Primiri Urgențe la 5 dimineața.

Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat plecat. La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia ”, a afirmat managerul spitalului, potrivit stirileprotv.ro

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Știre inițială

În urma numeroaselor sesizări către Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila a deschis o anchetă în vederea cercetării circumstanțelor în care o femeie a fost nevoită să nască pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni, după ce i-a fost refuzată internarea pe motiv că nu mai sunt locuri în incinta spitalului.

În 2023 se naște pe trotuar

Noaptea trecută, o femeie a mers la spitalul din Urziceni pentru a naște. Personalul medical a refuzat să o interneze, aducând ca motiv incapacitatea locurilor din instituție. În aceste condiții, femeia a fost nevoită să nască pe trotuarul din fața spitalului. În ajutorul acesteia s-au deplasat doi asistenți medicali, care au intervenit în procesul de naștere și au ajutat femeia să își aducă pe lume copilul.

Scena șocantă în care femeia naște întinsă pe trotuar, în anul 2023, în municipiul Urziceni, a ajuns imediat virală. În imaginile surprinse în filmare se observă cum femeia naște pe ceea ce pare o bucată sterilă albastră, întinsă direct pe trotuar, ajutată de doi asistenți medicali.

"În ce lume trăim!!!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil așa ceva!!! Femeia asta naște în fata spitalului URZICENI! În spital nu a fost primită pe motiv ca nu au locuri și că a venit prea târziu! A fost dată afară din spital și a născut în fața spitalului pe trotuar! Groaznic!!!", a fost descrierea videoclipului postat pe rețelele sociale.

A fost ajutată de doi asistenți medicali pentru a naște în fața spitalului din Urziceni

[Sursa foto: Capturi Facebook]

Comentariile de la postare sunt de ordinul sutelor, iar oamenii sunt indignați de situația prin care a fost nevoită să treacă femeia:

"Refuz sa cred ca așa ceva este adevărat"

"Ce milă îmi e de ea ferească Dumnezeu de așa oamenii fără suflet"

"Pentru ce plătim in fiecare luna peste 40% din salarii pe taxe? Ca sa ajungem in asemenea hal de ipostaze? Mai rău ca in evul mediu..."

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

"Orice cameră de gardă ar trebui sa fie pregătită să acorde ajutor la o naștere, copilul nu vine pe lume când vrem noi...sau poate aștepta ,după mintea unora?? Ce fel de medici avem? Cu ce a rămas țara asta..."

Potrivit libertatea.ro, femeia, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la Spitalul județean din Slobozia.

Citește și: O mamă își strigă disperarea după nedreptate. Fetița ei s-a stins din viață după un diagnostic greșit: „Eu și fiica mea am fost una, eram foarte apropiate”

Ministerul Sănătății, implicat în rezolvarea cazului

După ce postarea de pe rețelele sociale, unde este surprins momentul în care o femeie a născut în fața spitalului din Urziceni, după ce nu i-a fost permisă internarea, Ministerul Sănătății a fost sesizat.

Femeia a născut pe trotuarul din fața spitalului după ce i-a fost refuzată internarea

[Sursa foto: Capturi Facebook]

Ministerul Sănătății a fost menționat în mai multe comentarii, iar unii oameni acuză instituția de această situație.

În urma viralizării postării, Ministrul Sănătății a declarat că se va ocupa de cercetarea condițiilor care au dus la crearea acestui caz.

"Am văzut imaginile de la Urziceni. Am văzut imaginile. În momentul de față, Inspecția Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact întreaga situație și vă vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le avem, precum și măsurile care au fost luate, în cazul în care ele se impun", se pare că a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Poliția din Ialomița a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Citește și: UPDATE- Azilul groazei- Mureș. Trei persoane au fost arestate preventiv, printre care și un polițist. Mama agentului de Poliție, cercetată

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI