Deși azi vremea este frumoasă în Capitală și se încălzește ușor, în zilele următoare însă vremea se va răci, iar miercuri vom avea un nou episod de iarnă. Vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Prognoza meteo. În următoarele două săptămâni vor fi mai multe zile cu ger și lapoviță, transmite ANM. În mare parte din țară vor fi precipitații mixte, iar vremea va deveni din nou rece.
Citeste si: Mesaje de 8 Martie 2021: Felicitări şi urări pentru Ziua Femeii şi Ziua Mamei
Vremea pe regiuni în următoarele două săptămâni
În Banat, până spre sfârșitul primei săptămâni, valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice perioadei, cu maxime în medie de 6...10 grade, cu cele mai scăzute valori în data de 10 martie.
În toată această perioadă, nopţile vor fi reci, cu temperaturi negative, în medie, de -3...-1 grad. Ulterior, mai ales la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi, temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 12...15 grade și ale minimelor de 1...3 grade.
Spre sfârşitul intervalului de referinţă vor fi posibile variaţii termice de la o zi la alta, dar regimul termic este estimat a fi în general apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii martie.
Precipitaţiile, mai ales ploi, vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ în perioada 9-11 martie, iar probabilitatea pentru precipitații va creşte după data de 12 martie, mai importante cantitativ în intervalul 14-18 martie.
În Crișana, până în jurul datei de 12 martie, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu maxime în medie de 6...10 grade, cu cele mai mici valori în data de 10 martie.
În acest interval, pe parcursul nopților vor fi temperaturi negative, în medie, de -5...-3 grade. Apoi, mai ales la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi, temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 11...13 grade și ale minimelor de 1...3 grade.
Spre finalul celei de-a doua săptămâni vor fi posibile variaţii termice de la o zi la alta, dar regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru a doua decadă a lunii martie.
Precipitaţiile, mai ales sub formă de ploaie vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ în jurul datei de 11 martie, iar probabilitatea pentru precipitații va creşte semnificativ după data de 12 martie, mai importante cantitativ în intervalul 14-18 martie.
Prognoza meteo ANM. Vremea în Transilvania
În Transilvania, în primele zile ale intervalului, până în jurul datei de 12 martie, valorile termice maxime vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu medii de 4...8
grade, dar cele mai scăzute valori se vor înregistra în data de 10 martie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Pe parcursul nopților, în acest interval, vor fi valori negative în toată regiunea, cu medii de -7...-4 grade. Apoi, mai ales la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi, temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 8...11 grade și ale minimelor de -2...0 grade.
Spre finalul celei de-a doua săptămâni, deși vor fi variații termice de la o zi la alta, valorile se vor menține apropiate de cele normale pentru pentru această perioadă.
Vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, slabe cantitativ, spre sfârșitul primei săptămâni. Probabilitatea pentru precipitații mai însemnate cantitativ va creşte semnificativ după data de 14 martie.
În Maramureș, până spre sfârșitul primei săptămâni din interval, valorile termice maxime vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu medii de 5...8 grade, cu cele mai mici valori în zilele de 9 și 10 martie. În același interval, pe parcursul nopților vor fi temperaturi negative, iar media minimelor va fi de -5...-3 grade.
Apoi, mai ales la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi, temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 9...11 grade și ale minimelor de 0...2 grade. Spre finalul celei de-a doua săptămâni vor fi variaţii termice de la o zi la alta, dar regimul termic se va menține apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vor fi posibile precipitații mixte, slabe cantitativ, în jurul datei de 11 martie, dar probabilitatea pentru precipitații mai însemnate cantitativ va creşte semnificativ după data de 12 martie.
Prognoza meteo ANM. Vremea în Moldova
În Moldova, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme în general mai rece decât ar fi normal în această perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime de 3...7 grade şi minime negative, de -6...-2 grade. Din data de 13 martie, vremea se va încălzi treptat, deteminând valori termice diurne de 8...13 grade şi nocturne uşor pozitive.
Ulterior, după data de 17 martie, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, estimările indică o probabilitate mai mare pentru un regim termic uşor peste cel climatologic specific în a doua decadă a lunii martie.
Până la jumătatea lunii martie, regimul pluviometric va fi deficitar, cu precipitaţii slabe, predominant ninsoare, doar în jurul datei de 10 martie. În cea de-a doua săptămână a intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată, în special în perioada 17-19 martie.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
În Dobrogea, intervalul de referinţă va debuta cu un regim termic diurn în general apropiat de cel climatologic specific (maxime de 5...8 grade, în medie), dar cu temperaturi mult mai scăzute în ziua de 10 martie (la amiază 2...4 grade). În schimb nopţile vor fi reci, cu minime preponderent negative.
Creşterea de temperatură ce se va resimţi din 13 martie va determina o perioadă cu vreme mai caldă decât normal, valori diurne de 12...15 grade şi nocturne de 3...6 grade, mediat regional. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului indică un regim în jurul celui obişnuit în a doua decadă a lunii martie, dar cu probabilitatea unor variaţii de temperatură relativ mari de la o zi la alta.
Regimul pluviometric va fi deficitar până la mijlocul lunii martie, doar în data de 10 martie fiind de aşteptat precipitaţii locale, predominant ploi. În cea de-a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată.
Prognoza meteo ANM. Vremea în Muntenia
În Muntenia, până în data de 12 martie, valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice, cu maxime în medie de 6...9 grade, iar ziua de 10 martie va fi mult mai rece decât normal. În toată această perioadă, nopţile vor fi relativ reci, cu temperaturi negative (-5...-1 grad, în medie). Ulterior vremea se va încălzi semnificativ, temperatura aerului va ajunge la valori maxime de 12...15 grade, iar minimele, mediat regional, vor fi de 1...5 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă vor fi posibile variaţii termice de la o zi la alta, dar regimul termic este estimat a fi în general apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii martie.
Precipitaţiile (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) vor fi pe arii extinse şi local moderate cantitativ în perioada 9-10 martie, iar probabilitatea pentru precipitații va creşte din nou în intervalul 16- 19 martie.
În Oltenia, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme în general apropiată de normalul acestei perioade, cu maxime în medie de 8...11 grade şi minime de -3...0 grade (ziua de 10 martie va fi însă mult mai rece decât normal, cu 2...5 grade la amiază, iar în dimineaţa de 12 martie se vor înregistra -6...-2 grade). Ulterior vremea se va încălzi, temperatura aerului va ajunge la valori maxime de 12...15 grade, iar minimele, mediat regional, vor fi de 1...4 grade. Spre sfârşitul intervalului de referinţă vor fi posibile variaţii termice de la o zi la alta, dar regimul termic este estimat a fi în general apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii martie.
Precipitaţiile (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) vor fi pe arii extinse şi local moderate cantitativ în perioada 9-10 martie, iar probabilitatea pentru precipitații va fi din nou mai ridicată în intervalul 16-19 martie.