"Nu cred că a fost vorba doar de un furt" este mărturia partenerului de afaceri al lui Adrian Kreiner. Detalii noi despre jaful afaceristului din Sibiu
Ies la suprafață noi detalii cu privire la jaful lui Adrian Kreiner, cunoscut om de afaceri din Sibiu. Partenerul de afaceri face mărturii halucinante cu privire la ipotezele jafului, declarând că nu este vorba doar despre un jaf.
Author: Elena Tasca marți 07 noiembrie 2023 , 16:38
Afaceristul Adrian Kreiner, din Sibiu, a fost jefuit și supus terorii chiar în propria locuință. În acest moment, ancheta pentru a descoperi motivul jafului este în plină desfășurare.
Între timp, partenerul de afaceri al acestuia face mărturii șocante despre ipotezele jafului: "Nu cred că a fost vorba doar de un furt".
Jaful afaceristului Adrian Kreiner: furt orchestrat sau reglare de conturi?
Adrian Kreiner este un cunoscut om de afaceri din Sibiu. În vârstă de 54 de ani, Adrian Kreiner este descris de prieteni, parteneri de afaceri și vecini ca un om liniștit și discret.
Jaful din locuința lui Adrian Kreiner, dar mai ales teroarea la care a fost supus afaceristul a șocat întreaga lume.
"Mă surprinde ce s-a întâmplat. Mă surprinde totuși când aud că e vorba de un pistol și de domnul.
Erau niște oameni discreți, liniștiți. Niciodată scandal sau nu... oameni liniștiți. După ce am văzut eu așa, nu venea foarte multă lume la dânșii, a declarat un vecin", a spus unul dintre vecinii lui Adrian Kreiner.
În timp ce lumea este șocată de cele întâmplate, partenerul de afaceri al lui Adrian Kreiner, Andrei Oltean, face mărturii halucinante. Partenerul de afaceri al acestuia consideră că nu a fost vorba doar despre un jaf. Andrei Oltean spune că dacă ipoteza jafului ar fi fost reală, hoții ar fi furat bunurile din casă. În schimb, hoții au furat bunuri materiale slab semnificative ca valoare, dar l-au bătut și torturat pe afacerist.
Nu cred că a fost vorba doar de un furt. Nu cred că cineva își dorește să chinuie o persoană peste jumătate de oră pentru a fura ceva. Nu este vorba de un furt oarecare, ci este vorba de o atrocitate și de o schinjuire, de chinuire a unui partener de afaceri. Nici nu contează dacă a fost jaf sau a fost doar o răzbunare. Cred că a fost o chestie teribilistă și mai mult, poate un act nesăbuit decât neapărat un furt.
Bunurile știm că nu au fost furate în totalitate", a spus Adrian Oltean, partenerul de afaceri al lui Kreiner.
Crişan Lăzureanu, expert criminalistică, a declarat că în cazul lui Adrian Kreiner există două ipoteze: oameni care au vrut să se răzbune pe el sau un jaf organizat, chiar dacă afaceristul se afla în locuință la momentul respectiv.
"Ar putea să fie două ipoteze.
În prima ipoteză putem avea de-a face cu un jaf orchestrat de niște persoane care s-au documentat înainte și care au organizat foarte bine această activitate. Surprinderea este că a organizat acest jaf cu persoanele în interior, în general șuții, cum se numesc hoții, organizează aceste jafuri când oamenii sunt plecați de acasă. Ceea ce nu exclude cea de-a 2-a ipoteză prin care am putea avea de-a face cu o răzbunare personală sau o reglare de conturi.
Poate să fie o reglare de conturi care să fie disimulată în jaf", a declarat Crișan Lăzureanu.
La data de 6 noiembrie, Adrian a fost jefuit și torturat în propria locuință, o adevărată fortăreață în cartierul său. Chinul îndurat de Adrian timp de câteva zeci de minute i-a fost aproape fatal. Adrian Kreiner a ajuns de urgență la spital, unde se află în comă. Medicii sunt rezervați cu privire la starea lui de sănătatate
"În momentul de față pacientul este internat în cadrul secției de anestezie și terapie intensivă. El este monitorizat permanent și beneficiază de tratament de specialitate. Din păcate, starea sa continuă să fie una foarte gravă, fiind intubat și ventilat mecanic, a spus medicul", a declarat un medic despre starea lui Adrian Kreiner.