In articol:
Autorităţile franceze din domeniul Sănătăţii au raportat marţi 854 de decese legate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr din primăvară până acum şi dublu faţă de cel de luni când 416 bolnavi au murit.
Cazurile de infectare din Franța totalizează 1.502.763, al cincilea cel mai mare bilanţ din lume. Numărul noilor îmbolnăviri în ultimele 24 de ore este de 36.330, mult sub recordul de 52.518
În Franța, rata mortalității este de 586 de oameni la un milion de locuitori, aproape dublu decât în România, unde rata deceselor la un milion de cetățeni este de 379.
Valul doi al pandemiei, catastrofal în Europa
Noile cazuri de Covid-19 în Europa s-au dublat în cinci săptămâni, depăşind pragul de 10 milioane de îmbolnăviri, potrivit unui bilanţ publicat duminică.
În timp ce Europa a înregistrat primele 5 milioane de cazuri de Covid-19 în aproape nouă luni, următoarele 5 milioane de cazuri au fost raportate în doar o lună, potrivit unei analize Reuters.
Pe fondul cazurilor în creştere, Franţa, Germania şi Regatul Unit au anunţat măsuri de izolare la nivel naţional până cel puţin luna viitoare, care sunt aproape la fel de stricte ca restricţiile din martie şi aprilie. Portugalia a impus o carantină parţială, iar Spania şi Italia înăspresc restricţiile.
Citeste si: Alegeri SUA 2020. Prima Doamnă Melania Trump, apariție neverosimilă la vot (VIDEO)
Decizie controversată a Guvernului de la Paris
Lucrurile ce figurează pe lista produselor ”neesențiale” nu se vor mai vinde în supermarketurile din Franța. O mare parte din aceste lucruri vor fi jucăriile, îmbrăcămintea, bijuteriile, produsele de machiaj, obiectele decorative și vesela, aparatele de uz casnic, florile, cărțile și DVD-urile. Potrivit unui decret al guvernului francez, începând de miercuri, vânzarea acestor lucruri va fi interzisă.
Premierul Jean Castex a anunțat faptul că „vânzarea produselor care sunt deja interzise în magazinele de proximitate va fi interzisă și în supermarketuri”. Decretul care definește articolele esențiale autorizate pentru vânzare a fost publicat marți în buletinul oficial.
Începând de miercuri, din marile magazine vor putea fi cumpărate doar produsele considerate esențiale – produse alimentare, mâncare pentru animale de companie, echipamente informatice, software și telefoane, echipament de muncă (șorțuri, salopete), ziare și articole de papetărie, articole de toaletă, igienă, produse pentru îngrijirea copiilor, produse de parafarmacie (pansamente, alcool 90 ° etc.), produse de curățenie, produse pentru întreținerea și repararea vehiculelor și produse și instrumente necesare pentru grădinărit sau agricultură.
Citeste si: Klaus Iohannis respinge ideea testării în masă a populației. "Așteptăm să vedem ce rezultate are Slovacia"