UPDATE: Guvernul catalan a anuntat oficial ca atacul de la Cambrils are legatura cu atacul cu masina de pe Ramblas, din Barcelona, soldat cu 13 morti, relateaza Associated Press.
Ministrul de Interne al regiunii, Joaquin Forn, a declarat vineri ca atacul de la Cambrils “urmeaza aceeasi cale”. „Exista o legatura ”, a adaugat el.
Oficialul nu a precizat, insa, ce leaga atacurile, dar a confirmat ca soferul masinii care a intrat in multime este inca in libertate.
Autoritatile leaga in prezent atacurile de la Barcelona si Cambrils cu o explozie produsa intr-o casa, miercuri seara, in orasul Alcanar.
Deflagratia s-a soldat cu un mort.
Anterior, seful politiei, Josep Lluis Trapero, a declarat ca se pare ca locuitorii dintr-o locuinta din Alcanar au pregatit un dispozitiv explozibil.
La Cambrils, sapte oameni, inclusiv un ofiter de politie au fost raniti cand o masina a intrat intr-un grup de persoane, vineri dimineata, au anuntat serviciile catalane de urgenta.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Potrivit presei spaniole, vehiculul atacatorilor s-a rasturnat si, cand oamenii au coborat, politia a deschis focul asupra lor.
Fortele de ordine au anuntat ca situatia din Cambrils – o statiune propulara aflata la sud-vest de Barcelona – este sub control.
O echipa de genisti urma sa detoneze controlat centurile cu explozibil ale teroristilor.
Intr-un alt incident, politia a impuscat si a ucis un barbat care a lovit ofiteri la un punct de control de la marginea Barcelonei, dar autoritatile au declarat ca nu exista dovezi ca acesta a avut legatura cu atacul de la Las Ramblas.
Intre timp, politia continua sa il caute pe soferul masinii folosite in atacul de la Barcelona, soldat cu 13 morti si zeci de raniti.
Acesta a fugit pe jos.
Fortele de ordine au arestat alte doua persoane, dar niciunul dintre ei nu a fost soferul.
Politia a publicat fotografia unui barbat numit Driss Oubakir, ale carui documente au fost folosite pentru a inchiria masina folosita in atac. Presa locala scrie ca acesta are intre 20 si 30 de ani si s-a nascut in Maroc.
Pe de alta parte, exista informatii ca acesta ar fi contactat politia si ar fi insistat ca el nu a fost implicat in atac si ca documentele sale au fost furate.
Statul Islamic a revendicat atacul din Las Ramblas, spunand ca a fost comis de “soldati ai Statului Islamic”.