O fată de 16 ani a trăit o sperietură cumplită, cauzată chiar de către mama sa. Toată scena s-a petrecut în Italia și a început după ce mama tinerei, care este o elevă eminentă, a aflat că luase o notă mică la latină.
Cele două se aflau în mașină atunci când a început cearta. La un moment dat, mama elevei a forțat-o să coboare din mașină și a lăsat-o pe marginea drumului, pe autostradă, din cauza unei singure note de 5.
Extrem de panicată, tânăra a început să își facă foarte multe griji. Din fericire, adolescenta a fost găsită în scurt timp de mai mulți polițiști care patrulau zona.
„Ne-am certat din cauza unei note mici la latină și m-a obligat să cobor din mașină”,
Tânăra le-a povestit oamenilor legii toată întâmplarea, iar mama elevei s-a ales cu o plângere pe numele ei pentru abuz asupra minorului. Plângerea a fost făcută chiar de către elevă, care a fost dusă de către agenți la o secție de poliție.
Oamenii legii au deschis o anchetă iar, din primele informații, se pare că nu este prima dată când mama elevei are o astfel de atitudine asupra adolescentei.