"A profitat de naivitatea mea și de faptul că nu aveam ambii părinți aproape. A încercat să mă convingă că doar el îmi vrea binele și ceilalți îmi sunt dușmani. După ce am împlinit 14 ani, a insistat de mai multe ori să întrețin relații sexuale cu el". Așa își începe adolescenta, acum în vârstă de 17 ani, plângerea în care povestește abuzurile trăite vreme de trei ani.
Antrenorul ar fi manipulat-o pe adolescentă
Mama victimei: "De multe ori, o punea să doarmă în cameră cu copiii, cu cei mici, ca să poată pleca noaptea, să doarmă cu el. S-a întâmplat și la o cabană, unde a dormit cu el în pat, de față cu mai mulți copii. O manipula prin vorbe. El o să o facă campioană, el o să o ajute peste tot, că el o să facă tot pentru ea, că noi părinții suntem doar niște dusmani ai ei, noi nu vrem s-o ajutăm."
Martori la abuzurile repetate ar fi fost chiar colegii de antrenamente ai fetei, amenințați de profesor să nu scoată o vorbă.
Citeste si: Două mașini s-au făcut scrum lângă o școală din Târgoviște
Mama victimei: "Au fost fete care au văzut ce se întâmpla și au fost chemate în birou de el și li s-a spus să nu spună absolut nimic ce se întâmplă în sală și în cantonamente și campionate."
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citeste si: Comisia Europeană se pregăteşte pentru întreruperea electricității
În luna mai a acestui an, mama fetei a decis să o ducă la un psiholog, acolo unde adolescenta și-a găsit curajul să dezvăluie chinul psihic la care a fost supusă.
Ce a spus bărbatul
Imediat, femeia a făcut plângere la poliție, însoțită de înregistrări audio. Profesorul de kickboxing predă, însă, în continuare.
Mama victimei: "Noi avem și înregistrări audio cu el. Le-am dat. Ei spun că nu se aud bine, dar se aud foarte bine. Au fost audieri făcute, a fost și nevasta lui audiată, și el, dar se întinde. În continuare predă, da, și s-ar putea să mai fie și alte victime."
Întrebat de jurnaliști dacă a întreținut sau nu relații intime cu adolescenta, antrenorul nici nu confirmă, însă nici nu neagă acuzațiile.
Citeste si: Patru tineri au atacat un livrator cu spray lacrimogen pentru a-i fura mâncarea
Antenor: "Există rapoartele oficiale de la Poliție care o să vă spună ce avem de făcut. Ce am avut de spus, am spus. Luați legătura cu autoritățile și dânșii o să vă confirme dacă e așa sau nu."
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro
Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro
Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro
Citeste si: 6 lucruri pe care trebuie să le știi despre New World înainte de a începe să joci
Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: "Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetarile sub supravegherea procurorului de caz din cadrul parchetului de pe lângă Judecatoria Sighetu Marmației, sub aspctul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor."
Acum, adolescenta de 17 ani merge la consiliere psihologică și, spune mama ei, e hotărâtă să își facă dreptate.