Un accident șocant a avut loc DN71, în localitatea Mircea Vodă. O ambulanță care se afla într-o misiune și transporta un pacient în vârstă de 71 de ani a dat peste o bătrână de 84 ani care traversa strada.
Pacientul care era transportat de urgență la spital a fost preluat de o altă ambulanță
Din păcate, medicii nu au mai putut să o salveze, așadar, femeia a murit.
Acum, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.
"La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Mircea Vodă. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 49 de ani, din comuna Braniștea, în timp ce ar fi condus o ambulanță pe drumul național 71, în localitatea Mircea Vodă, ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 84 de ani, din localitate. În
urma impactului, din nefericire, victima a decedat. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier", a informat, ulterior, IJP Dâmbovița.
Conform reprezentantului SAJ Dâmboviţa, autospeciala transporta o pacientă de la Titu la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte şi avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Din fericire, ea nu a fost rănită în urma accidentului și a fost în cele din urmă preluată de o altă autospecială care să o ducă mai departe la spital.
Accident terifiant pe A1
Un accident terifiant a avut loc tot pe 30 noiembrie pe A1 București- Pitești, în dreptul localității Olteni din județul Dâmbovița. În incidentul rutier au fost implicate trei mașini. Din păcate, în urma impactului o persoană a fost rănită.