La un spital din Capitală a avut loc o situație întâlnită, poate, numai în filmele de groază. O angajată de la morgă a murit atunci când „moarta” a început să îi vorbească. Medicii au fost de-a dreptul marcați de această întâmplare și au povestit că nu au mai văzut vreodată un astfel de caz de moarte clinică.
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, „moarta” a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: „Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra? „. Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. „Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!… „, gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat – o femeie ceva mai in varsta – a strigat: „Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!”, si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: „E minune dumnezeiasca!”.
Citește continuarea pe ganduridinierusalim.com.
Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro