Pe patul de spital, Niculina a spus ca vrea sa-si revada tara inainte de a muri, ca vrea sa is idea ultima suflare in patul ei. Impresionata de dorinta femeii, asistenta Adele Carli Ballola a decis sa faca un gest emotionant si, impreuna cu doi colegi, voluntari la serviciul de ambulanta, saptamana trecuta, au plecat spre Romania. Cei 1.700 de kilometri dintre Empoli si Onesti, cei trei italieni si pacienta lor romanca i-au facut in 25 de ore.
”Cum a fost posibila o asemenea “excursie”? Simplu. Am plecat urechea, nu la dorinta unei femei, ci la suferinta acesteia. Mi-a fost imposibil sa-i spun “nu” atunci cand m-a implorat, cu lacrimi in ochi, sa o duc in Romania sa moara acolo. Am vorbit cu cei care ma puteau ajuta, mi-am luat cateva zile de concediu si am plecat”, a povestit asistenta italinca, atunci cand la intoarcerea in tara s-a aflat de gestul ei, iar conducerea spitalului Spitalul Sf.
”Pentru mine e o mare multumire ca am reusit sa fac acest gest. Trecand peste faptul ca familia femeii isi pierduse orice speranta ca va reusi sa o aduca in tara, acestia au reusit sa se bucure, alaturi de Niculina, de ceva ce e foarte greu sa intelegem, importanta de a fi acasa”, a spus asistenta italianca.
In scrisoarea trimisa presei, cei din conducerea spitalului au povestit cum a luat asistenta decizia si ii multumesc pentru gestul ei: “Asistenta medicala sefa a departamentului medical al Spitalul Sf. Iosif din Empoli pe nume Adele, a facut un gest care ne-a dat noua, asistentelor medicale si medici, sentimentul de a fi mandri de profesia noastra.
Si mai emotionant este, ca pe drumul de intoarcere spre Italia, Adele a primit un telefon din Romania “Niculina a murit. Acolo unde a vrut ea. Va multumim!”.
foto: Il Tirreno Toscana