O clientă a intrat într-un supermarket din Botoșani, i-a dat un plic casieriței, apoi a dispărut. Când a văzut ce era înăuntru, femeia a încremenit: ”Cer iertare!”
Situație fără precedent în Botoșani. O casieriță a ajuns la Poliția, după ce a primit un plic de la o clientă.
Exact ca în filme, ar spune unii despre ceea ce s-a întâmplat la Botoșani, acolo unde o clientă a unui cunoscut lanț de magazine a dorit să-și ”spele păcatele”.
Vă întrebați ce a făcut? Ei bine, în cursul zilei de luni, o vânzătoare din Botoșani a avut parte de șocul vieții sale. Și asta pentru că o clientă nemulțumită de ceea ce a cumpărat din magazinul unde ea lucra a recurs la un gest mai puțin obișnuit de răzbunare.
Clienta care acum este căutată de oamenii legii a intrat în magazinul cu pricina, a mers direct la casieriță și fără a-i spune ceva, i-a înmânat un plic, după care a ieșit val-vârtej și s-a făcut nevăzută.
Curioasă de ce ar putea fi în interiorul plicului care a ajuns la ea fără vreo vorbă, casierița l-a deschis și nu mare i-a fost mirarea să observe că în interior se afla suma de 1000 de euro. Banii erau în bancnote de 100 de euro, alături de un mesaj.
”Am cumpărat niște produse de la voi care nu erau bune și m-am răzbunat. Cer iertare! 1000 de euro despăgubiri”, a scris clienta pe plicul în care a pus respectiva sumă.
Uimită, dar și fără să știe cum să reacționeze în fața unei asemenea situații, angajata magazinului a mers direct la Poliție pentru a spune ce tocmai s-a întâmplat.
Femeia le-a dat banii oamenilor legii și le-a descris-o întocmai pe clienta care a recurs la un asemenea gest și care chiar locuia în zona unde se și află magazinul.
Gestul casieriței nu a rămas neapreciat de oamenii legii, care spun că, în caz contrar, cei care dețin bunurile ce nu le aparțin, riscă să fie pedepsiți.
„Comportamentul doamnei care a restituit suma respectivă este unul corect și recomandat în astfel de situații. Reamintim faptul că însușirea unui bun găsit sau ajuns din eroare în posesia noastră constituie infracțiune și se pedepsește conform legii, dacă nu este predat poliției în termen de 10 zile”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Iar în ceea ce o privește pe clienta răzbunătoare, reprezentanții IPJ au identificat-o deja și urmează să îi restituie cei 1000 de euro. Însă, asta abia după ce îi vor da de urmă, căci, acum, femeia este de negăsit. Tocmai de aceea, oamenii legii vor apela la ajutorul opiniei publice pentru a o depista cât mai repede pe proprietara de drept a banilor.