”Am fost chemaţi să preluăm o colonie de lilieci Nyctalus noctula dintr-un apartament din zona Pipera din Capitală. Cei 52 de lilieci au fost transportaţi la Centrul de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice gestionat de Fundaţia Visul Luanei, unde au fost evaluaţi de către medicii veterinari în vederea eliberării. Au fost colectate probe de paraziţi şi cheratină, apoi am dus colonia într-un loc ferit de presiuni umane, în Parcul Natural Comana”, conform unei postări pe Facebook a unei asociaţii care se ocupă cu studiul şi protecţia liliecilor..
Fiind lilieci arboricoli, animalele s-au adaptat foarte uşor în arborele bătrân plin de scorburi din mijlocul parcului.
Specialiştii spun că mutarea unei astfel de colonii nu este problematică, având în vedere că specia este foarte uşor adaptabilă şi poate coloniza cu uşurinţă noi zone. Comportamentul lor este unul migrator, ceea ce înseamnă că se deplasează peste 2000 de km pe an pentru a naşte un singur pui.
”Toţi liliecii din România şi Europa sunt protejaţi de lege. Nu încurajăm relocările, fiind invazive, însă sunt momente în care doar astfel de acţiuni pot face diferenţa între supravieţuirea coloniei sau dispariţia acesteia”, precizează ei.