Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit joi cu reprezentanţi executivi ai companiei Varta, fiind prezentate planurile de dezvoltare ale companieI în România.
”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii executivi ai companiei germane Varta. Cu acest prilej, au fost prezentate planurile de dezvoltare ale companiei germane în România”, a transmis Executivul.
Citeste si: Restricții de circulație în București weekend-ul acesta. Vezi care sunt zonele vizate și care sunt rutele alternative
Premierul Ciucă a atras atenția asupra importanței acordate de Guvern investițiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare, domenii de viitor, care contribuie atât la dezvoltarea economică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă.
Potrivit unei analize publicate în urmă cu puțin timp de Agerpres despre piaţa maşinilor "verzi" care prinde avânt în România, investiţia vizată de Varta se ridică la un miliard de euro şi are ca scop o unitate de baterii pentru maşini electrice.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii Varta
În luna februarie a acestui an, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, purtase şi el o discuție cu reprezentanţii Varta, lider mondial în producţia de baterii, despre "o investiţie de sute de milioane de euro". Liderul social-democrat şi-a exprimat de atunci dorinţa ca viitoarea fabrică a companiei germane să se construiască tot în România, la fel ca cea de la Braşov, şi anunţa că se va găsi sprijinul guvernamental în acest sens.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Evaluarea Naţională 2022. Tot ce trebuie să știi despre examenul de anul acesta. Calendar complet
"Angajamentul PSD în această guvernare este de a pune oamenii şi economia pe primul loc. De aceea, toate eforturile noastre sunt canalizate pentru a atrage mari investiţii directe în România, care să contribuie la relansarea economiei şi la creşterea nivelului de trai pentru cetăţenii noştri.
Astăzi am avut o întâlnire extrem de bună cu reprezentanţii Varta, lider mondial în producţia de baterii. Am discutat despre o investiţie de sute de milioane de euro, doar în prima fază, şi foarte multe locuri de muncă. Îmi doresc ca viitoarea fabrică a companiei germane să se construiască tot în România, la fel ca cea de la Braşov, care a fost o poveste de succes", scria la acea vreme Ciolacu, pe Facebook.
Acesta afirma că este convins că se va găsi sprijinul guvernamental spre o decizie "rapidă şi pozitivă". "Sunt convins că vom găsi tot sprijinul guvernamental pentru a face împreună o foaie de parcurs care să ne ducă spre o decizie rapidă şi pozitivă! Românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite şi sigure, iar PSD va fi întotdeauna alături de oameni!", a adăugat liderul PSD.
Piaţa maşinilor electrice, în dezvoltare în România
România, la început de drum în ceea ce priveşte fabricile de baterii destinate maşinilor electrice. La ora actuală, țara noastră nu dispune de o unitate de producţie pentru baterii destinate maşinilor electrice, însă la orizont se întrevăd o serie de investiţii pe acest segment.
Citeste si: O adolescentă se luptă să rămână în viață, după un accident teribil pe Șoseaua Chitilei. Bărbatul care se afla la volanul mașinii era beat şi drogat
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Varta vizează România ca locaţie pentru o investitie de un miliard de euro într-o unitate de baterii pentru maşini electrice. De asemenea, compania germană Draxlmaier a anunţat că va investi 200 de milioane de euro la Timişoara, în următorii şase ani, pentru o fabrică de baterii pentru maşini electrice.
În acelaşi timp, Rombat a anunţat, în anul 2021, că va începe să furnizeze celulele pentru bateriile litiu-ion destinate maşinilor electrice, în noua fabrică din Bucureşti.
Citeste si: Un polițist a fost prins cu droguri la festivalul Saga. Agentul este cercetat și într-un dosar de corupție