In articol:
Daniela Cușnir avea doar 23 ani și era foarte cunoscută în Suceava. Din păcate, ea și-a găsit sfârșitul într-un cumplit accident care s-a produs pe raza localității Dărmănești. Tânărul de 19 ani care se afla la volan a adormit.
Mașina a scăpat de sub control, a intrat într-un BMW parcat, iar apoi a lovit un cap de pod.
Cine era tânărul aflat la volan
Din primele informații, cei doi se întorceau de la un eveniment la Vatra Dornei, unde ar fi cântat toată noaptea. Accidentul s-ar fi produs pe fondul oboselii. Vlad a fost scos conștient din mașină, cu răni grave, fiind transportat la spital, scrie observatornews.ro.
Citeste si: VIDEO- Bărbat prins sub roțile unui tramvai. Inedit cum a scăpat victima
La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la SAJ.
Citeste si: VIDEO- Minori la volan, urmărire ca-n filme! Poliția a fost imediat pe urmele lor