„O dragoste” înfățișează povestea de viață a idealistei Doga (interpretată de actrița Sila Turkoglu) care întâlnește iubirea la numai 20 de ani. Proaspăt admisă la facultate, Doga se îndrăgostește de Fatih (interpretat de Dogukan Gungor), un tânăr educat, carismatic, care provine dintr-o familie conservatoare. Fatih își dorește o relație serioasă, pe care simte că a găsit-o atunci când el și Doga se îndrăgostesc. Tensiunile apar când o sarcină neplanificată va da peste cap planurile frumoasei Doga și va zgudui din temelii viețile familiilor celor doi tineri.

Citește și: VIDEO- Serialul “Poveste din Anatolia”, are premiera astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D! Berk Atan, actorul din rolul principal, despre personajul său: “Familia sa, prietenii, femeia iubită sunt existenței sale”

Un personaj puternic al serialului este Kivilcim Arslan (Evrim Alasya), mama frumoasei Doga; Kivicim este divorțată, foarte atrăgătoare, cu puternice convingeri în ceea ce privește independența femeii în societate. Kivilcim primește cu stupoare vestea că Doga este însărcinată și consideră că această sarcina îi va ruina viitorul tinerei, motiv pentru care decide să rezolve această situație.

“O dragoste”, noul serial care va cuceri publicul din România

Conflictele dintre generații, dar și între stilurile de viață și valorile celor două familii atrag o serie de evenimente dramatice.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Odată cu difuzarea noului serial “O dragoste”, fanii serialelor turcești se vor bucura de interpretarea unora dintre cei mai îndrăgiți actori turci, precum Baris Kilic (personaj Omer Unal), talentatul și carismaticul actor pe care telespectatorii români l-au putut admira în seriale de succes precum “Prețul fericirii”, “Valea lupilor” sau “Feriha”, difuzate la Kanal D, Evrim Alasya, Dogukan Gungor sau Sila Turkoglu, una dintre cele mai apreciate actrițe ale tinerei generații din Turcia.

Citește și: „Dragoste și speranță”, un nou episod: Bulent, prins în de Feraye

 Nu pierdeţi, în curând, la Kanal D, noul serial “O dragoste”, o poveste despre iubire, sacrificiu, prejudecată, ce leagă destinele a două familii foarte diferite, dar care, în mod neașteptat, împărtășesc aceleași adevăruri profunde.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si