O dramă socială a fost transformată în acuzații de abuz fizic și sexual. Trei surori care trăiau la lumina lumânării au fost luate de stat
Trei fetițe care trăiau într-o sărăcie greu de imaginat au fost preluate de Protecția Copilului, după ce au ieșit la iveală informații cum că acestea ar fi abuzate. Directorul școlii la care ele învățau nu și-a imaginat că s-ar întâmpla așa ceva în familia micuțelor.
Trei surori dintr-o localitate a comunei Cristești, cuminți și cu rezultate bune la învățătură, au impresionat mulți oameni care au sărit în ajutorul familiei în care s-au născut.
Cazul lor a luat o turnură nefericită, după ce au apărut acuzații grave care adâncesc drama fetelor.
Fetele au vârste cuprinse între 10 și 13 ani. Cele trei surori trăiesc în condiții grele, care au ieșit la iveală în preajma sărbătorilor de iarnă, la școală, atunci când copiilor li s-au solicitat scrisori către Moș Nicolae și Moș Crăciun, din partea cadrului didactic.
Cele trei surori nu au cerut jucării sau haine, ci rechizite care să le ajute la învățătură. Deși au rezultate foarte bune la învățătură, fetele duc lipsă de rechizite.
„Eu de Crăciun îmi doresc, pixuri, penar pentru culori, șosete, creioane grafice, radieră, ascuțitoare, trusă geometrică, marker pentru tablă albă, carioci evidențiatoare”
„Eu îmi doresc de Crăciun: niște pixuri, șosete, un penar pentru culori, niște creioane grafice, radieră, o ascuțitoare, o riglă și un marker pentru tablă albă și să nu fie permanent și niște carioci evidențiatoare”
„Îmi doresc niște pixuri, creioane, o ascuțitoare, o radieră, o riglă, carioci evidențiatoare, acuarele, un penar în care să-mi pun creioane, pixuri, culori și niște dosare, caiete studențești mate/ română”
Acestea au fost dorințele lor în prag de sărbători.
Scrisorile fetițelor au intrat în vizorul profesorilor, dar și a directorului școlii, Bogdan Ciobanu, care a rămas impresionat de povestea surorilor. Acesta s-a implicat pentru a le ajuta să procure cele necesare pentru școală, dar și pentru a simți magia sărbătorilor.
„Nu-și doreau jucării, ci rechizite.
Și în momentul respectiv ne-am sesizat împreună cu dl inspector general și am fost la ele chiar de Sfântul Nicolae, le-am dus rechizite și alimente. Chiar și acum în școală, hăinuțe și anumite lucruri pentru ele. Dar nu am sesizat nimic suspect. După care, înaintea Crăciunului iar am ajuns la ele. Și nu am sesizat absolut nimic”, a menționat Bogdan Ciobanu, potrivit botosaneanul.ro
Fetele locuiau într-o casă construită fără acte în intravilanul comunei. Aceasta nu era conectată la electricitate, iar condițiile erau precare. Copilele își făceau temele la lumina lumânării.
Dramă socială, transformată într-un scandal de abuz
Șeful educației botoșănene a menționat că s-a gândit la varianta achiziționării unor panouri solare pentru căsuța în care locuiau fetele.
„Noi am început să vedem cum poate fi branșată acea casă- dacă poți numi casă ce era acolo- la curent electric. Dar erau probleme, pentru că era pe un teren extravilan, fără acte și am gândit achiziționarea unor panouri solare.
Ca ulterior să aflu că cineva ar fi sesizat Protecția Copilului care a venit și a luat copiii, cu suspiciunea de abuz. Eu când am fost acolo, era tatăl cu fetele, pe mamă nu am văzut-o niciodată, spuneau că era plecată prin sat, pe undeva”, a menționat Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general.
„Aștept să-mi trimită o doamnă din Germania suma de 300 de euro ca să ajut acei copii, cu hăinuțe, cu mâncare, chiar să le scot puțin din mediul lor, să le duc la un film, la o prăjitură, la un suc. Dar vineri am înțeles că au fost luate. Noi avem psiholog școlar, nu am sesizat absolut nimic. Fetele cu foarte mult bun simț, responsabile, nu de 9 sau 10, dar de nota 8. Un scris frumos, la locul lor. Eu, personal am încercat să le ajut, chiar am încercat să le ajut. Prin cunoștințe și prieteni. Am rămas și eu surprins”, a mai adăugat Bogdan Ciobanu.
Protecția Copilului a fost sesizată printr-un mail semnat de o persoană fără calitate oficială, că fetițele ar fi supuse inclusiv la violențe fizice și un presupus abuz sexual din partea tatălui, pe lângă neajunsurile financiare și materiale.
În aceeași zi, reprezentanții Direcției Copilului s-au deplasat de urgență la domiciliul fetelor și au decis că trebuie luate din mediul familial.
„Fetițele sunt la noi, la centru, de vineri după amiază, au fost aduse de către echipa de la complex. Am avut un mail de la o persoană care a sesizat o posibilă situație de abuz. Colegii de la complex s-au dus pe teren, la o primă evaluare și-au dat seama că copiii trebuie luați de acolo pentru a fi evaluați mai bine.
Urmează evaluarea, consilierea, raportul, să vedem la ce concluzie ajungem. Am vrut să luăm și mama pe programul de violență domestică, dar mama a refuzat să vină. Am înțeles că erau și situații de violență domestică atât asupra mamei cât și a copiilor. Acum să vedem dacă suspiciunea de abuz sexual se confirmă”, a precizat Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC.
În prezent, fetițele se află la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență (CPCRU), unde sunt evaluate. Pe viitor se dorește plasarea lor într-o căsuță de timp familial sau la un asistent maternal dacă va fi posibil, pentru a nu fi despărțite.
Mama lor, care ar fi la rândul ei o victimă a violenței domestice, a rămas alături de soț. Cei doi vor pierde alocațiile de stat ale fetelor, care era de altfel și singurul venit din casă.
În cazul în care abuzurile fizice și sexuale semnalate Direcției Copilului vor fi confirmate, va fi sesizată Poliția pentru cercetări asupra tatălui, inclusiv a mamei dacă va fi cazul.