In articol:
- Bătaia, folosită ca instrument de răzbunare
- Au fost demarate anchete în urma actelor de agresiune între eleve
O elevă de la Școala Gimnazială „Vasile Conta” din Iași a fost bătută fără milă de două colege, la finalul orelor, sub ochii nepăsători ai celorlalți elevi.
Victima a fost pusă la pământ de agresoare, care au lovit-o cu pumnii și picioarele și i-au adresat cuvinte jignitoare.
Bătaia, folosită ca instrument de răzbunare
Cele două eleve s-ar fi răzbunat pe colega lor, bătând-o, deoarece aceasta i-a spus dirigintei sale, în timpul unei ore, că se simte amenințată de cele două.
„Gata, gata. Ridică-te, Bravo!”, se poate auzi în înregistrarea video cu momentul bătăii.
Una dintre colegele tinerei au spus că o va bate dacă aceasta va avea curajul să o pârască. Astfel, după terminarea orelor de curs, cele două tinere s-au ținut de cuvânt și i-au aplicat o „corecție”. Bătaia s-a petrecut în apropierea instituției de învățământ.
După incident, directoarea școlii a auzit cele întâmplate chiar de la un polițist care a văzut întreaga scenă.
„Despre acest incident am fost informată de un inspector din cadrul Secţiei 6 Poliţie Iaşi. M-a întrebat dacă ştiu de el şi dacă am vazut filmarea. Nu ştiam. Incidentul s-a produs în afara şcolii şi după orele de curs.
Au fost demarate anchete în urma actelor de agresiune între eleve
Inspectoratul Școlar Județean Iași și Inspectoratul Județean de Poliție Iași au demarat câte o anchetă, după ce filmarea în care cele două eleve își bat colega a ajuns în mediul online .
Deși incidentul nu s-a petrecut în incinta unității de învățământ, inspectorul general al ISJ Iași, Luciana Antoci, a declarat că a fost demarată o anchetă privind agresiunea în școli.
„Chiar dacă nu a fost spaţiul şcolii, vorbim despre implicarea unor elevi în acest incident şi nu putem să rămânem indiferenţi la ceea ce se întâmplă. Am constatat şi în ultimii ani o escaladare a fenomenelor de bullying, cyber bullying, de violenţă în comportamentul relaţional dintre elevi. De aceea, punctual, în cazul incidentului de la Şcoala Vasile Conta, consiliem directorul unităţii de învăţământ.
Am convocat în regim de urgenţă Consiliul de Administraţie, se va iniţia o comisie cercetare şi, evident, trebuie neapărat să luăm măsurile care impun. Astfel cazuri deşi sunt izolate trebuie să genereze reacţie imediată şi trebuie luate măsurile care impun", a declarat inspectorul general al ISJ Iaşi.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: VIDEO: Un elev vindea droguri sub amenințările unui traficant extrem de periculos
Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii, care au demarat o anchetă. Din precizările polițiștilor, fetele au vârsta de 14 ani.
„Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini video în care se observă un conflict fizic între două tinere din municipiul Iaşi, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Iaşi s-au autosesizat şi, în urma cercetărilor efectuate, au identificat părţile implicate în incident. Sunt două minore în vârstă 14 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Adina Ciobanu.
În plus, autoritățile spun că părinții tinerei agresate nu vor depune plângere penală cu privire la cele întâmplate. Verificările sunt continuate pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care a avut loc agresiunea și pentru luarea măsurilor legale în acest caz.