Incidentul șocant s-a petrecut în Bistrița, în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Beclean. O profesoară de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătută de o elevă ân vârstă de 16 ani, care ar mai fi avut în trecut probleme comportamentale.
Minora a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării altei măsuri preventive.
O elevă și-a bătut profesoara și a băgat-o în spital
Incidentul șocant s-a petrecut pe 3 aprilie. Fără a avea vreun motiv, după spusele autorităților, o elevă de 16 ani de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean și-a bătut profesoara. Cadrul didactic în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital, iar medicii au identificat că femeia a suferit un traumatism craniocerebral prin heteroagresiune.
" La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă ieri, în jurul orei 14.30,
Pacienta a primit îngrijiri și asistență medicală, a fost investigată clinic și paraclinic, iar ulterior a fost externată cu recomandări medicale, la ora 18.30", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Povestea dură de viață a minorei de 16 ani care ți-a bătut profesoara
Se pare că eleva de 16 ani care și-a băgat profesoara în spital ar fi avut un trecut dificil. Minora a fost abandonată de părinți și în prezent locuiește în căsuțele de tip familial de la Podirei și este în clasa a VII-a la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean.
La vârsta de 13 ani, minora a dat naștere unei fetițe, pe care a abandonat-o. Tatăl micuței ar fi un fost elev de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, care în prezent s-ar afla la închisoare.
Eleva ar mai fi avut probleme comportamentale și verbale în trecut.
Citește și: Un polițist din Băicoi s-a testat cu DrugTest-ul, iar rezultatul a fost pozitiv. Ce se întâmplă cu agentul
" Fata a fost abandonată de părinți și locuiește în căsuțele de tip familial de la Podirei. Este școlarizată la noi, în regim de zi, în clasa a VII-a. Este încadrată cu deficiențe severe. La 13 ani a devenit și ea mamă, are o fetiță, pe care a abandonat-o.
Noi încercăm tot ce ne stă în putință să îi oferim o educație adecvată, însă refuză categoric orice îi propunem.