
O fată de 12 ani din Lupeni s-a aruncat în gol de la 10 metri înălțime. Copila a supraviețuit ca prin minune
Până acum nu se știe de ce a recurs fata la gestul necugetat, însă oamenii legii fac cercetări.
Copila s-a aruncat în gol de la înălțime de 10 metri, de pe o clădire din Lupeni, judeţul Hunedoara. Impactul cu solul i-a adus răni grave, așa că fata de 12 ani a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Ulterior, aceasta a fost transferată la Spitalul de Copii din Timişoara.
„Ieri, în jurul orei 12:30, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, din Lupeni, s-ar fi aruncat de pe o clădire situată pe strada Stadionului, din localitate (de la aproximativ 10 m)”, a transmis, sâmbătă, IPJ Hunedoara.
Oamenii legii au deschis o anchetă și încearcă să-și dea seama ce a determinat-o pe fată să recurgă la acest gest.