O femeia din Alba a spart geamul ușii unui post de poliție
O femeie din Alba a fost reținută după ce a spart geamul ușii unui post de poliție. Femeia a aruncat cu o piatră după un scandal cu concubinul său.
Femeia a aruncat cu o piatră în geamul uşii Postului de poliţie din Berghin, spărgând foaia exterioară a acestuia.
Este vorba de o femeie în vârstă de 47 de ani, care locuiește fără forme legale pe raza localităţii Berghin și care ar fi avut un conflict cu concubinul său.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"Aceasta ar fi ieşit din locuinţă şi ar fi escaladat gardul Postului de Poliţie Berghin, care este situat vis-a-vis de casa bărbatului, iar din curtea postului de poliţie ar fi aruncat cu pietre spre locuinţa concubinului său. Ulterior, când femeia a aflat că partenerul său a sunat la 112, a aruncat cu o piatră în geamul uşii postului de poliţie, iar foaia exterioară a geamului a fost spartă", se menţionează în comunicat.
După incident, femeia pusă pe scandal a fost reținută sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Ea a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.